A început curăţenia de primăvară

A început curăţenia de primăvară
© Foto: Oradea.ro
Organizatorii au încercat să sincronizeze campania municipală cu activităţile sezoniere ale orădenilor.

În prima zi a acestei săptămâni a început campania de curăţenie de primăvară în Oradea. Organizatorii susţin că, au organizat curăţenia municipală astfel încât aceasta să ajute orădenii care obişnuiesc să îşi facă, înainte de sărbători, curat prin gospodării.

„Pentru acest an, am gândit un program de curăţenie mai eficient şi am luat în considerare data Sărbătorilor Pascale, deoarecea anterior acestei mari sărbători, orădenii, ca şi restul românilor, au obiceiul de a face curăţenie generală în locuinţe. Astfel, am împărţit campania de curăţenie în două etape: una care se va derula din 29 februarie până la Floriile catolice, iar cea de-a II-a etapă va începe în 4 aprilie şi se va finaliza înainte de sărbătoarea Floriilor la ortodocşi, respectiv înainte de 22 aprilie”, precizează Mircea Stejerean, şeful Serviciului Lucrări şi Servicii Publice din cadrul Primăriei Oradea.

Ca şi-n anii anteriori, în cadrul Campaniei curăţeniei generale de primăvară 2016 se colectează obiecte de uz casnic şi gospodăresc (piese de mobilier, mochete, materiale textile, uşi, geamuri etc.), precum şi deşeuri vegetale rezultate din igienizarea spaţiilor verzi aferente gospodăriilor populaţiei şi cvartalelor din zonele de locuit.

RER Ecologic Service SA are sarcina de a amplasa în zonele şi punctele stabilite, containere metalice pentru colectarea deşeurilor şi obiectelor de uz casnic şi gospodăresc.

Orădenii sunt îndemnaţi să folosească aceste containere fără a împăştia mizeria în jur. „Este strict interzisă depozitarea deşeurilor pe domeniul public lângă containere, lângă incintele metalice pentru recipienţii destinaţi deşeurilor municipale sau în alte locaţii. Asociaţiile de proprietari vor lua măsuri de colectare a deşeurilor de pe spaţiile verzi predate de către municipalitate prin protocol, din parcările pe care le deţin, din jurul incintelor metalice sau platformelor pentru deşeuri. Deşeurile vor fi depozitate în containerele metalice special amplasate, în vederea ridicării acestora de către operatorul serviciului de salubrizare”, transmite Municipalitatea printr-un comunicat de presă.

Două zone

Campania curăţeniei de primăvară împarte Oradea în două 2 zone:

-Zona Sud – delimitată de malul stâng al Crişului Repede, acoperită în perioada 29 februarie – 9 martie şi în intervalul 4 aprilie – 13 aprilie.

-Zona Nord – acoperită în perioadele 10 martie – 18 martie şi 14 aprilie-22 aprilie .

Locaţii pentru Zona Sud

Tudor Vladimirescu (parcare SC Victor SRL)

Principatele Unite/Pod Informatica

Mihail Kogălniceanu /Mihai Viteazul

Nicolaus Olahus /Horea

Ronald Reagan (Pod Peţa)

Feldioarei

Cartier Europa

Decebal/Tuberozelor

Octavian Goga/Traian Blajovici

Padişului /Fagurelui

Splaiul Crişanei/Oneştilor

Xenopol/Ştefan Octavian Iosif

H.Coandă/Richard Wagner

Nicolae Bolcaş/Aurel Vlaicu

Piaţa Episcop Valeriu Traian Frenţiu

Piaţa Devei

Barcăului/Greierului

Taberi Geza/Arţarilor

Meşteşugarilor/Haţegului

Aleea Călinului

Erkel Ferenc/Theodor Aman

Piaţa Ţărnilor (lângă parc)

Sextil Puşcariu/Beiuşului

Grădinarilor (părculeţ)

Piaţa Tineretului

Johannes Gutenberg/Măcieşului

Ciheiului/Liszt Ferenc (igluri)

Mareţal Ion Averescu (blocuri)

Navigatorilor/Fântânilor

Nojoridului/Apateului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase