Accident cu Politia Locala Oradea

De Costel Demian
Reactualizat la:
56Comentarii
Accident cu Politia Locala Oradea
O masina de la Politia Locala Oradea a fost implicata intr-un accident, luni seara, pe bulevardul Decebal din Oradea. 

UPDATE: Bihor Online a reusit sa obtina declaratia unui martor ocular. B.B.D. a declarat in exclusivitate pentru bihon.ro: “Echipajul politiei a pornit sirena chiar inainte sa intre in intersectie”.

UPDATE: Iata si comunicatul de presa emis de Inspectoratul de Politie Judetean Bihor: 

“In seara de luni, 24 februarie, in jurul orelor 21.50, la intersectia strazilor Decebal cu Tudor Vladimirescu din municipiul Oradea, un barbat de 34 ani, conducand un autoturism de serviciu cu semnalele luminoase si acustice în functiune, a patruns in intersectie pe culoarea rosie a semaforului electric, acrosand un alt autoturism, condus de un oradean de 24 ani, care circula pe culoarea verde a semaforului electric.”

UPDATE: Laza Alexandru Seful Politiei Locale Oradea a declarat pentru bihon.ro: “Accidentul s-a petrecut in jurul orei 21:45, un echipaj de politie mixt se deplasa la o solicitare venita prin 112. Ambii politisti au fost internati insa vor fi lasati acasa marti sau miercuri.” 

Echipajul se deplasa cu girofarul pornit iar la volan se afla un agent de la Politia Locala Oradea. Politistii rutieri sunt cei care vor stabili cine este vinovat pentru producerea accidentului.

Primarul Ilie Bolojan ne-a confirmat marti dimineata ca s-a prezentat la spital in cursul serii de luni pentru a se interesa de starea victimelor. Edilul a declarat pentru bihon.ro: “A fost un accident usor, masinile sunt avariate dar important este ca nimeni nu a patit nimic grav.”

In urma accidentului unul dintre politisti s-a ales cu o coasta rupta iar celalalt cu rani la umar. 

 

 Conform primelor informatii, se pare ca soferul unui autoturism VW Polo circula pe Bulevardul Decebal inspre Biserica Emanuel iar la intersectia cu strada Tudor Vladimirescu a fost lovit in plin de un echipaj al Politiei Locale. Soferul autoturismului a declarat ca avea culoarea verde la semafor si ca a fost surprins in mijlocul intersectiei de masina politiei care ar fi trecut pe rosu.

Se pare ca echipajul Politiei Locale circula dinspre centru spre Iosia, pe strada Tudor Vladimirescu. Conform declaratiiilor unor martori, autoturismul politiei avea girofarul pornit insa nu si sirena. 

In urma impactului dintre cele doua masini, autoturismul VW Polo s-a oprit pe trotuar, in zid, iar masina politiei a ramas in mijlocul intersectiei. 

IMG_0043

Din primele informatii reiese ca in masina politiei se aflau doi politisti care au fost transportati la spital pentru ingrijiri medicale. Soferul autoturismul VW Polo a ramas la fata locului insa a mers si el ulterior la spital pentru investigatii medicale. Conform unor informatii neoficiale, la Spitalul Judetean ar fi ajuns si primarul Ilie Bolojan pentru a se interesa de starea in care se afla politistii. 

Circulatia in zona a fost restrictionata aproximativ 2 ore pana la terminarea investigatiilor. Politistii prezenti la fata locului au evitat sa ofere o declaratie oficiala. 



56Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor