Astfel, a fost acroşat de un autoturism înmatriculat în Bihor, condus regulamentar, pe drumul cu prioritate, de O.A.D.(31 ani), din Oradea. În urma accidentului rutier, P.D., din Ungaria, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit leziuni uşoare. Sâmbătă, la intersecţia străzii Sf. Apostol Andrei cu strada Doina din Oradea, orădeanca B.M.(31 ani), în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. Astfel, a accidentat-o uşor pe orădeanca A.R.(25 ani), care s-a angajat în traversarea străzii pe marcajul pietonal. În aceeaşi zi, la intersecţia DN 1 cu drumul judeţean 767/E din Oşorhei, localnicul F.V.(69 ani), în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor pe drumul judeţean 767/E, nu a acordat prioritate de trecere. Astfel, a acroşat un moped înmatriculat în Bihor, condus regulamentar dinspre Oradea, de orădeanul P.V.(55 ani). Conducătorul scuterului purta cască de protecţie, iar în urma impactului acesta a căzut, accidentându-se uşor. Duminică, pe D.N.75, la intrarea în localitatea Hârseşti, comuna Câmpani, S.G.(56 ani), din Băiţa, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării faţă de autoturismul condus în faţa sa de M.R.(20 ani), din Hârseşti şi a intrat în coliziune cu acesta. În urma impactului, S.G.(56 ani), S.F.(35 ani), ambii din Nucet, pasageri în primul autoturism şi o fetiţă de 10 ani din Nucet, pasageră în cel de-al doilea autoturism, au suferit leziui uşoare.
Accidente rutiere cu raniti
Vineri, la intersecţia străzii Posada cu strada Călugăreni din Oradea, L.E.M.(22 ani), din judeţul Hunedoara, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bihor, nu a acordat prioritate de trecere în intersecţie.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
România
Postul de televiziune ProTV a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că emisiunea „La Măruță” nu va mai fi difuzat.
România
O nouă taxă locală provoacă furie în rândul cetățenilor: acum, trebuie să plătească bani… pentru câinii fără stăpân.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Un bărbat din Hunedoara va fi judecat în Oradea pentru uz de fals și conducere fără permis după ce a fost prins în Punctul de Trecere a Frontierei Borș, în timp ce încerca să iasă din țară cu un permis de conducere american fals.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
APIA a deschis sesiunea de depunere a cererilor de plată, iar solicitările pot fi transmise online până la începutul lunii februarie 2026.
BIHON Sport local
Sâmbătă și duminică, CSU Oradea a avut programate două meciuri de campionat în Sala Polivalentă a Universității din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De la 1 ianuarie 2026 persoanele înscrise în Programele Naționale de Sănătate beneficiază de mai multe servicii importante.
Citiți principiile noastre de moderare aici!