În momentul acroșajului, victima, orădeanca V.M.(64 ani), se deplasa pe alee, în condiţiile în care pe marginea acesteia se afla amenajat un trotuar. În urma accidentului rutier, victima a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. Duminică, pe drumul județean 190/A, în localitatea Diosig, localnicul D.R.(24 ani), în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum. Astfel, într-o curbă spre dreapta a pierdut controlul asupra direcţiei, autoturismul a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac de pe partea stângă a direcției sale de deplasare. În urma accidentului rutier, T.D.(18 ani), din Diosig, pasageră în autoturism, a suferit multiple leziuni pentru îngrijirea cărora a fost internată în spital. Totodată, conducătorul autoturismului şi un alt pasager, S.N.(33 ani), tot din Diosig, au suferit leziuni uşoare. Cercetările în cauză continuă în ambele cazuri.
Accidente rutiere cu victime
Sâmbătă, pe o alee laterală acoperită cu gheaţă de lângă un supermarket din Oradea, B.C.G.(34 ani), din Borod, în timp ce conducea o autoutilitară, nu s-a asigurat corespunzător în momentul efectuării manevrei de mers înapoi și a accidentat un pieton.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
ISU Bihor intervine în zone montane afectate de ninsori și copaci căzuți, pentru siguranța circulației și a cetățenilor.
Stiri Inter(Nationale)
SUA a atacat Venezuela. Președintele Maduro și soția sa au fost capturați de Trump și scoși din țară
Statele Unite au lansat sâmbătă dimineață atacuri militare de amploare asupra Venezuelei, lovind inclusiv zone urbane și obiective militare din Caracas, în timp ce Donald Trump a anunțat capturarea președintelui Nicolas Maduro, acuzații respinse ferm de autoritățile de la Caracas, care vorbesc despre o „agresiune militară” fără precedent.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În baza votului dat de consilierii locali, Primăria Oradea va proceda la închirierea, prin licitație publică, a două spații cu altă destinație decât cea de locuință, situate în corpul C din Cetatea Oradea, un ansamblu istoric aflat în domeniul public al municipiului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ultima zi a lui 2025 i-a adus unui tânăr din Oradea o condamnare la 2 ani de închisoare, cu suspendare pe o perioadă de supraveghere de 3 ani, pentru trafic de droguri.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Autorulota îl va purta prin: Ungaria, Slovacia, Austria, Germania, Franţa, Spania, Italia și Slovenia.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Aproximativ 75.000 de firme au fost radiate până la finalul lunii noiembrie, arată datele ONRC.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!