Acţiuni contra delictelor silvice

De Alexandra Lăzureanu
Scms. Alina Dinu
Scms. Alina Dinu
În prima zi a acestei săptămâni, poliţiştii Postului de Poliţie Dobreşti împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Pomezeu din cadrul I.P.J. Bihor au acţionat pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

În cadrul acţiunii au fost verificate 10 autovehicule care efectuau transporturi de material lemnos şi legitimate 26 de persoane. În urma neregulilor constatate au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, au fost confiscaţi trei metri steri de material lemnos în valoare de 250 lei şi a fost constatată o infracţiune. În cadrul acţiunii, poliţiştii au identificat un tânăr de 18 ani, din comuna bihoreană Dobreşti, bănuit că la 7 februarie a.c. ar fi tăiat ilegal patru arbori nemarcaţi, de esenţă „carpen”, în volum total de 5,1 metri cubi, în valoare de 586,5 lei, din pădurea satului Cornişeşti. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Postului de Poliţie Dobreşti.

Tot luni, la ora 17:00, pe drumul comunal 200, în localitatea bihoreană Lupoaia a fost depistat un bărbat de 31 de ani, din comuna Hodac, Judeţul Mureş, în timp ce transporta cu o autoutilitară 3,5 metri cubi de cherestea de răşinoase, având expirat avizul de însoţire a transportului de material lemnos. „Materialul lemnos, în valoare de 1.329,75 lei, a fost confiscat şi predat la Centrul de Fructe Beiuş, iar cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform prevederilor Legii nr.171/2010” a specificat subcomisar Alina Dinu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !