Acuză descentralizare pentru finanţare electorală

De Călin Corpaş
Cristian Puşcaş
Cristian Puşcaş
PDL susţine că trecerea instituţiior din subordinea ministerelor în subordinea CJ-urilor ar genera bani de campanie electorală.

PDL se opune descentralizării propuse de Liviu Dragnea (PSD), pe motiv că, o dată trecute în subordinea Consiliului Judeţean, ne-am putea trezi cu „clone ale lui Adrian Dume”. Pentru Cristian Puşcaş, şef al PDL Oradea, instituţiile vor intra, astfel, în ograda „baronilor locali”, dând exemplul recent al cazului Adrian Dume, de la Conservarea Culturii Tradiţionale – instituţie aflată în subordinea CJ Bihor. „În criză de idei, poate vor folosi aceste instituţii pentru colectarea de fonduri necesare campaniilor electorale”, a indicat Puşcaş teama pedeliştilor pentru anul electoral 2014, arătându-i cu degetul pe adversarii politici. Aceasta după ce arestatul Dume s-a apărat în faţa judecătorului, spunând că aspectele penale pentru care a fost arestat le-ar fi săvârşit, de fapt, la comanda politică a celor care conduc azi Consiliul Judeţean, din partea PNL, PSD şi UDMR. Însă acelaşi Adrian Dume – fost director la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Păstrarea Culturii Tradiţionale – susţinea în instanţă, la finele lunii octombrie, faptul că acelaşi tip de practici existau şi pe vremea fostului preşedinte al CJ, trecut din PNL în PDL.

Blocaje în Oradea

Consilierul local Cristian Puşcaş reia şi criticile formulate la adresa administraţiei centrale şi locale, conduse de USL. Puşcaş a oferit o listă cu exemple privind blocarea investiţiilor în plan local „de către guvernarea USL”: dublarea la patru benzi a podului Densuşianu, lărgirea carosabilului pe sub podul CFR la ieşirea spre Satu Mare, amenajarea malului Crişului Repede în zona centrală, blocarea lucrărilor de înlocuire a magistralelor I şi III, suspendarea licitaţiei pentru execuţia noii centrale pe gaz de la CET, denunţarea proiectului Aquapark-ului la Ştrandul Municipal, blocarea proiectului de drum-expres pe str. Făcliei – str. Ecaterina Teodoroiu – Oncea, dar şi a podului din Dragoş Vodă.

Puşcaş a vorbit şi despre „colapsul financiar” al firmelor, indicând că după Bucureşti, în Bihor au intrat cele mai multe firme în insolvenţă – peste 2.000 – în primele nouă luni ale anului. Tot la pasivul USL a trecut şi concedierile de la Finanţele bihorene, CET şi Poştă, precum şi creşterea preţurilor la apă în Oradea, electricitate, combustibili, în timp ce salariile în Oradea rămân cele mai mici din ţară (1.212 lei/mediu net), susţine Cristian Puşcaş.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase