BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Acuzați de omor după ce au scos din bar un bărbat beat și l-au lăsat afară

Acuzați de omor după ce au scos din bar un bărbat beat și l-au lăsat afară

la 19 March 2015 10:01 Reactualizat la: 19 March 2015 11:46
19 March 2015 10:01 Reactualizat la: 19 March 2015 11:46
<strong>Fiindcă au scos din bar un etilist cronic, şi l-au lăsat afară în plină iarnă, doi bihoreni sunt acuzaţi de omor.</strong>
Scris de Demian - <strong>Fiindcă au scos din bar un etilist cronic, şi l-au lăsat afară în plină iarnă, doi bihoreni sunt acuzaţi de omor.</strong>

Trimite articolul

X

 A băut în barul din centrul Meziadului până a ajuns la o alcoolemie de 2,9 grame la mie când a început să vomite şi să urineze în local.

Astfel că, la solicitarea barmanei, soţul ei şi soţul altei angajate din bar l-au scos la aer, culcându-l pe o bancă dar cu faţa în jos ca să nu se înece în vomă. Dar fiindcă l-au lăsat acolo, într-o noapte de ianuarie, cei doi bărbaţi tocmai au fost trimişi în judecată pentru omor. Iar pentru infracţiunea de „lăsare fără ajutor” au fost inculpaţi o asistentă medicală precum şi patronul barului, ultimul care a plecat fără să-i pese că victima zăcea pe bancă în aceiaşi poziţie.

Deşi fratele victimei îi cunoştea înclinaţia spre alcool, l-a lăsat în bar fără să ţină cont că în drumul spre casă ar fi putut să cadă într-un şanţ şi să îngheţe. Şi nici sora victimei, deşi locuia la trei case de barul unde etilistul îşi făcea veacul, nu s-a interesat de acesta. Chiar şi aşa, familia s-a constituit parte civilă în proces.

Potrivit medicilor legişti, moartea violentă s-a datorat hipotermiei prin expunere la frig a unui alcoolist cronic.

În rechizitoriu, şeful Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul (PT) Bihor a prezentat mai întâi sesizarea autorităţilor.

Astfel, în dimineaţa zilei de 22 ianuarie 2012, în jurul orei 05:00, mama victimie s-a trezit şi a constatat că fiul ei în vârstă de 39 de ani, nu ajunsese acasă. Îngrijorată, a pornit în căutarea fiului ei şi l-a găsit întins decedat pe banca de pe terasa barului din centrul satului, cu faţa în jos. După ce şi-a anunţat şi fiica ei, care locuieşte în a treia casă de lângă bar, mama a apelat la 112. Ca urmare, a fost sesizată Poliţia Beiuş şi Ambulanţa, a cărui echipaj a ajuns la caz la ora 06:40. La rubrica privind diagnosticul prezumtiv principal, medicii de pe ambulanţă au consemnat: „Găsit decedat. Posibil asfixie prin aspiraţie de secreţii, hipotermie”.
Poliţiştii sosiţi la caz au constatat că victima avea căciulă, cămaşă, un pulover şi o geacă, pantaloni din stofă şi cizme de cauciuc.
Iar în urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că „moartea a fost violentă şi s-a datorat hipotermiei prin expunere prelungită la frig, survenită la un individ consumator cronic de alcool etilic”. S-a mai concluzionat că moartea datează din noaptea de 21/22 ianuarie 2012 iar alcoolemia victimei în momentul decesului a fost de 2,90 grame la mie.

În urma anchetei s-a stabilit că decedatul, poreclit «Hitler», obişnuia să consume băuturi alcoolice la barul din centrul satului, unde a şi fost găsit.

Derularea filmului bahic

În urma cercetărilor, procurorul criminalist a reconstituit următoarea derulare a evenimentelor dinaintea decesului, pe care a descris-o şi în rechizitoriu:

Pe 21 ianuarie 2012, în jurul orei 19:20, inculpatul L. Marin Ioan şi sora sa s-au deplasat la barul unde lucra ca barmană soţia sa. Inculpatul L. Marin Ioan s-a întâlnit în faţa barului cu fratele victimei, care îşi aştepta cu tractorul pe fratele său intrat în ABC-ul de lângă bar ca să ia pâine.

Inculpatul L. Marin Ioan a intrat în bar, unde se aflau mai multe persoane, respectiv N. Daniel-Dumitru, T. Florica-Liana, N. Valer, alte două persoane şi victima, căruia inculpatul i-a spus că îl aşteaptă afară fratele său.  Însă victima a rămas în bar şi a consumat băuturi alcoolice iar în jurul orei 23 s-a mutat la masa la care stăteau inculpaţii L. Marin Ioan, N. Valer, T. Florica-Liana  şi martorii N. Daniel-Dumitru şi L. Monica-Liana.

Aflată în ebrietate, victima i-a propus martorului N. Daniel-Dumitru un pariu, respectiv ca, dacă martorul îi va da o ţigară, va dovedi că poate bea «la sec» votcă. După ce victima a băut «la sec» un pahar mare plin cu votcă, în jurul orei 23:00, i s-a făcut rău şi a început să vomite în bar, a devenit inconştient şi a urinat involuntar în bar. Astfel că, la solicitarea barmanei N. Leana, inculpaţii N. Valer şi L. Marin Ioan l-au ridicat şi „l-au târât practic afară întrucât victima nu se mai putea ţine pe picioare şi deplasa”.

Cei doi inculpaţi l-au întins apoi pe bancă pe terasă, cu faţa în jos, după care au poziţionat câteva scaune lângă el pentru a nu cădea. Inculpaţii şi ceilalţi clienţi au mai rămas în bar circa o oră, până la miezul nopţii, iar la plecare victima se afla în aceeaşi poziţie, nemişcat, poziţie în care a şi fost găsit decedat dimineaţa.

La plecarea din bar, inculpaţii nu s-au mai preocupat de starea victimei iar în jurul orei 02:00, a plecat acasă şi ultima persoană din bar, inculpatul G. Gheza Antonie, care a văzut că victima este întinsă pe bancă pe terasă şi este nemişcată, dar nu a fost preocupat să îi acorde ajutor în vreun fel.

Trimite articolul

X
Taguri:
acuzati de omor ,
alcool ,
bar ,
frig ,
meziad
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    România

    Vacanța de Crăciun începe pentru elevi: 19 zile libere de la cursuri. Vezi programul complet
    Elevii din Bihor vor fi liberi de Crăciun 20 decembrie – 7 ianuarie, iar vacanța de schi se desfășoară 16–22 februarie 2026.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Termoficare Oradea oprește apa caldă și căldura pe mai multe străzi din zona Sovata. Vezi în ce perioadă
    Termoficare Oradea anunță că, în urma finalizării lucrărilor la rețeaua de canalizare de pe strada Sovata, în apropierea magazinului Penny, va fi necesară întreruperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și pentru încălzire.

    Bihon Decese

    Deces 17.12.2025

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    De pe stradă, în casa unui polițist din Oradea. Apel umanitar pentru Sofia și părinții ei, demarat de un angajat al IPJ Bihor
    Era seara zilei de 1 decembrie, prima zi din „luna cadourilor” când stâlpul familiei a luat decizia de a merge la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru a cere ajutorul pentru familia sa.

    România

    GALERIE FOTO
    Un miliard de euro și 20 de ani de pregătire: DraculaLand promite o investiție majoră în divertismentul și turismul din România
    Un proiect de un miliard de euro, care își propune să transforme mitul lui Dracula într-o destinație majoră de divertisment, prinde contur lângă București.

    BIHON Sport local

    Orădeanul Mădălin Călugăr se întoarce cu medalia de bronz de la Campionatul European din Germania
    Pugilistul Ionuț Mădălin Călugăr a pus Oradea pe harta medaliaților la Campionatul European de Box pentru juniori U17 desfășurat la Kienbaum (Germania).
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.