Administrator de asociaţie fără pată!

De Cristian Horgoș
1Comentariu
Corecta evidenţă actelor a clarificat situaţia
Corecta evidenţă actelor a clarificat situaţia
Dorina Ruja a avut de sufert de pe urma faptului că a preluat asociaţii de proprietari cu datorii mari.

Doamna Dorina Ruja, administrator de asociaţii de proprietari ne-a vizitat la redacţie pentru a ne arăta, negru pe alb, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea de scoatere de sub urmărire penală într-un dosar privind verificarea activităţii la Asociaţiile de Proprietari (AP) „Dacia 105/A”, „Columna 109/B”, „Speranţa”, „Piaţa Bucureşti 6/A” şi „Emanuel” din Oradea.

Cazul dânsei a fost mediatizat în anul 2010, când Serviciul de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Bihor anunţa demararea de verificări în urma unor reclamaţii ce s-au dovedit ulterior nereale.

La cercetări şi după expertizarea actelor contabile a asociaţiilor s-a dovedit însă că suspiciunile nu se confirmă.

„După ani de zile în care au planat asupra mea bănuieli absolut nefondate, s-a dovedit că nu mi-am însuşit nicio sumă de bani necuvenită de la nicio asociaţie avută în administrare. Din păcate, după mediatizarea cazului meu am pierdut mai multe locuri de muncă şi am suferit şi alte necazuri. Lumea nu prea ştie, dar un administrator de asociaţie e verificat lunar de cenzor, preşedinte şi comitetul executiv al fiecărei asociaţii. Norocul meu a fost că am avut controale lunare cu procesele verbale scrise şi semnate de preşedinţi că au luat la cunoştinţă că nu lipseşte nicio sumă din cadrul asociaţiilor. Neregulile din cadrul comitetelor executive ale asociaţiilor le-am semnalat şi la Primărie. Din păcate, mass-media nu a fost informată că eu am preluat asociaţiile respective, în perioada 2007 – 2008, cu datorii mult mai mari. Şi că, de fapt, le-am adus la zi cu datoriile”, ne-a explicat Dorina Ruja.

Prima reabilitare

Cazul doamnei Ruja e unul în premieră fiind primul administrator de AP din Oradea care a venit la redacţie ca să îşi susţină reabilitarea.

Întrebată de ce a fost reclamată abuziv, administratoarea de asociaţii ne-a oferit un răspuns de principiu, fără să mai nominalizeze persoanele care i-au dorit răul.

„Au fost interese meschine manifestate pe fondul unor lacune din Legea 230/2007 şi a normelor ei de aplicare. Datorită unor persoane care s-au folosit de aceste lacune, eu şi familia mea am trăit, în ultimii cinci ani, o dramă datorită hărţuirii permanente şi ruşine prin gesturi, priviri şi vorbe, toate bazate pe sesizări nefondate. Mi-am pierdut pe nedrept o parte din clienţi, sau am fost suspendată până la terminarea cercetării penale. Iar acum mă lupt tot de una singură să-mi recuperez locurile unde am avut contracte suspendate deoarece se profită tot de lacunele legislative. Pe de altă parte, eu consider că purtătorul de cuvânt trebuia să transmită acest anunţ de reabilitare, fiindcă Poliţia a tot adunat dosare peste dosare, bazate tot pe câte o sesizare nefondată, încălcându-mi-se prezumţia de nevinovăţie. Acţiunile poliţiei încep de cele mai multe ori cu informări în media fără a avea în prealabil o cercetare, ci doar o simplă reclamaţie. Acest lucru aduce de multe ori prejudicii de imagine grave persoanei respective, iar reabilitarea în societate nu mai interesează pe nimeni”, ne-a răspuns Dorina Ruja concluzionând cu o întrebare retorică: „Cine îmi va plăti mie pagubele emoţionale, materiale, sănătatea, şubrezite în toţi aceşti ani de «suspiciuni nefondate»?!”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor