AEK şi Panoramic vor juca la Campionatul Regional

De Teodor Biriş
AEK şi Panoramic vor juca la Campionatul Regional
Cu cinci victorii din tot atâtea posibile în play-off, AEK Oradea a câştigat Campionatul Judeţean la minifotbal.

În derby-ul care a stabilit ordinea primelor două clasate, AEK a dispus cu 6-1 de Panoramic. Din echipa câştigătoare fac parte, între alţii, jucători precum Gheţe, Szeleş, ambii componenţi ai naţionalei de minifotbal, Fl. Lazăr, M. Popa, Bundea sau Sfârlea, foşti jucători de Liga 1 la fotbal.

AEK şi Panoramic vor reprezenta judeţul Bihor la Campionatul Regional Nord-Vest, programat pe terenurile sintetice de la Baza Tineretului la sfârşitul acestei săptămâni, 27-29 mai. La Campionatul Regional vor participa 16 echipe din judeţele Arad, Bihor, Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare.

Clasamentul final al play-offului Campionatului Judeţean a avut următoarea configuraţie: 1. AEK – 34 puncte, 2. Panoramic – 29 p, 3. Inter Oradea – 26 p, 4. Universitatea Oradea – 24 p, 5. Real Ioşia – 22 p, 6. Pokemon – 21 p. Clasată pe locul 3, Inter Oradea va participa la Cupa României.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase