AIO – denunţuri la Parchet şi la DNA

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
13Comentarii
"Am şi o înregistrare telefonică unde îmi spune suma pe care a dat-o la Primăria din Oradea ca să obţină acest imobil" Victor Mohaci
"Am şi o înregistrare telefonică unde îmi spune suma pe care a dat-o la Primăria din Oradea ca să obţină acest imobil" Victor Mohaci
Un fost chiriaş i-a denunţat la Parchet şi DNA pe actualul şi pe foşti directori şi şefi de servicii din cadrul AIO.


Un fost chiriaş al Primăriei care se laudă cu legăturile sale cu „interlopii de locuinţe” a depus plângere penală pe numele mai multor foşti şi actuali şefi ai AIO. La finalul lunii trecute, i-a fost înregistrată şi plângerea la DNA, susţine Mohaci Victor. Denunţul lui Mohaci îi nominalizează, alături de foştii directori ai AIO, pe cel actual – Cristian Beltechi şi pe şefa Demisionară a Serviciului Locuinţe, Rodica Brad. Fost chiriaş într-o casă retrocedată, Mohaci reclamă că toate conducerile AIO i-au refuzat dreptul la o chirie după pretenţiile sale – două camere şi curte, cum avea înainte. În schimb, ar fi atribuit, fără drept şi pe şpagă sau pe prietenie, locuinţe „peste rând”, omiţând listele de priorităţi stabilite anterior.

Conducerea AIO nu se arată intimidată de atac. „Este un individ violent, atât în exprimare cât şi în comportament. Pe doi colegi de-ai mei i-a luat pe sus, într-o răbufnire”, zice directorul Beltechi. Acesta insistă că un director, singur, nu poate atribui chirii, în absenţa deciziei comisiei de specialitate. „O să-i fac denunţ calomnios”, ne-a mai spus directorul.

AIO, administrator al averii imobiliare a oraşului, e în fierbere. Un fost chiriaş al Primăriei într-o locuinţă retrocedată, acuză conducerea prezentă şi pe cele trecute că au atribuit locuinţe după criterii arbitrare, fără respectarea legii sau a hotărârilor de consiliu. Victor Mohaci reclamă că din acest motiv, din 2005, când s-a retrocedat casa în care locuia cu chirie şi până acum, nu a primit o locuinţă acceptabilă. Îşi „asezonează” denunţurile cu referiri la aşa numiţi „milionari” orădeni şi interlopi, cazaţi în spaţii gestionate de Primărie.

În replică, reprezentantul AIO, îi promite şi el plângeri penale şi insistă că Mohaci ar fi „un răsfăţat” al direcţiei: în timp, a refuzat mai multe locuinţe oferite pe motiv că nu-i satisfăceau pretenţiile locative. „Eu le dau ce este. Pe unii îi mai ajutăm cu materiale de construcţii dacă e nevoie”, susţine directorul AIO, Cristian Beltechi.

Casă retrocedată

Din 1993, Mohaci a avut în chirie un apartament cu două camere şi curte, pe Cuza Vodă. Zice că a s-a interesat, în 2000, dacă locuinţa a fost sau nu retrocedată, cu gând să o cumpere. Susţine că în urma unei audienţe la AIO, achitate în euro, a aflat că locuinţa nu era revendicată. În loc să cumpere imobilul pe loc, zice că a preferat să-l pună la punct. Asta a durat patru ani, vreme în care zice că a făcut lucrări de 10.000 de euro. „Suma o pot dovedi cu bonurile pe care le-am păstrat”, susţine el. Un an mai târziu, casa a fost retrocedată. A mai stat cinci ani acolo, cum permite legea, după care s-a mutat în chirie privată. Şi conducerea AIO se schimbase între timp iar evacuatul a fost sfătuit să-şi depună dosar pentru sesiunile de atribuire a locuinţelor. Nici pe mandatul lui Marcel Boloş la AIO şi nici pe cel al lui Cristian Beltechi, Mohaci nu a redobândit statutul de chiriaş. „În fiecare an trebuia să întocmesc un dosar nou că nu am alte bunuri, cum ar fi maşină pe numele meu, altă proprietate, terenuri agricole şi alte cele. Aşa m-au minţit ani de zile, promiţându-mi că oi primi, că sunt a treia persoană pe lista de aşteptare, au spus anul trecut. Anul acesta am ajuns deja pe locul 15”, susţine Mohaci. Între timp, în 2014, AIO i-a repartizat o locuinţă cu o cameră. A refuzat-o pe motiv că nu satisface nevoie familei sale, obişnuită să trăiască în două camere. Locuinţa i-a rămas fratelui său, handicapat de gradul II. Anul acesta a mai primit o repartiţie similară, dar a refuzat-o de asemenea.

Chiriaşi fără drept?

Nefiind vreo uşă se biserică, condamnat pentru dare de mită şi cu strânse legături în lumea interlopă, Mohaci Victor, zis Robi, se laudă că se cunoaşte cu „interlopii de locuinţe” care ar gravita în jurul AIO. Reclamă că mai mulţi cunoscuţi de-ai săi au primit chirii de la Primărie fără drept. Una dintre restricţiile pentru atribuirea de chirii în acest sistem este ca solicitantul să nu fi avut vreodată proprietăţi imobiliare. Mohaci insistă că unii dintre cei ce figurează în denunţurile lui ar fi fost „milionari”, proprietari a mai multor imobile în Oradea. În capul listei depuse la Parchet şi DNA figurează un amic de-al său, care a avut contract de închiriere a unei locuinţe pe strada Szigligeti Ede deşi anterior ar fi deţinut mai multe spaţii şi afaceri. Acum, contractul a trecut pe soţia titularului, în urma unui divorţ.

După Mohaci, acesta ar fi deţinut, cu soţia, vile pe străzile Maniu şi Cloşca, apartamente şi afaceri. „Ştiu toate astea pentru că eu l-am ajutat să vândă imobilul de pe strada Iuliu Maniu către un medic din Cluj. (…) Am şi o înregistrare telefonică unde îmi spune suma pe care a dat-o la Primăria din Oradea ca să obţină (în chirie n.r.) acest imobil de pe strada Szigligeti Ede”, scrie Mohaci în denunţul său.

Îşi reclamă un alt cunoscut despre care zice că ar fi avut „o vilă cu piscină mare în curte şi vreo 12 camere, pe care a vândut-o cu 500.000 euro în 2009, la o societate de bodyguarzi”. Mohaci scrie în denunţul său că, contra câtorva mii de euro, fostul proprietar de vilă a primit locuinţă de la Primărie, pe strada Tudor Vladimirescu „fără să aibă băgat niciun fel de dosar în aşteptare pentru acel apartament”.

Averile invocate au relevanţă prin prisma chiriilor care se achită în aceste spaţii: pentru trei sau patru camere, sume trimestriale ce nu ajung la 500 de lei!

Revenind în zilele noastre, Mohaci îl acuză pe directorul Cristian Beltechi că şi-ar fi băgat un coleg de pescuit într-o chirie pe Corso, pe Republicii 12.
Mohaci a mai scris procurorilor că are cunoştinţă de mai mulţi chiriaşi ai Primăriei care „se cunosc cu domnul Beltechi Cristian, care le-a dat câte 4-5 apartamente de-a lungul anilor trecuţi”.

Pe verificate?

Răspunzând unor cereri de informaţii, AIO a confirmat parţial cele enunţate de Mohaci. Despre unul dintre reclamaţi, AIO a transmis că „a locuit fără contract de închiriere într-un imobil de pe strada Tudor Vladimirescu. Conform adresei nr. 51573 din 24.11.2005, a primit aviz de şedere provizorie”.

Aşa zisului amic de pescuit al directorului AIO i s-a atribuit o locuinţă în Palatul Apollo în 2013, pe care a ocupat-o anul acesta în aprilie. În mod deloc transparent, numele acestuia nu apare în listele cu repartiţiile de locuinţe postate pe site-ul AIO. „L-am văzut o singură dată pe acel om, la un concurs de pescuit unde mai participau şi alte zeci de persoane. Nu suntem prieteni”, s-a disculpat directorul. A justificat faptul că chiriaşul nu figurează în listele de repartiţii prin faptul că comisia lucrează, în mod extraordinar, şi în regim de urgenţă!

Comisie pentru locuinţe

De altfel, la primirea unei chirii de la Primărie, solicitanţii depun o declaraţie pe propria răspundere că nu au deţinut alte proprietăţi în oraş. În plus, cel puţin teoretic, fiecare dintre solicitanţi şi membri familiei sale care apar pe contract, sunt verificaţi prin „Impotax” – programul intern al Primăriei, de evidenţă a proprietăţilor imobiliare. Pare greu de înţeles cum, în aceste condiţii, s-au strecurat între chiriaşi şi persoane care figurează în program, ca fiind co-proprietari pe vreo locuinţă.

file5z3mdwfx9jc17229f8ni Cristian Beltechi ©

Directorul Beltechi nu s-a arătat deloc suprins de existenţa denunţului. „Este un individ violent, atât în exprimare cât şi în comportament. Pe doi colegi de-ai mei i-a luat pe sus, într-o răbufnire”, ne-a relatat Beltechi. „Cu mine are ceva personal, pentru că nu îi susţin cauza în şedinţele comisiei de atribuire”, este părerea sa.

În plus, directorul insistă că directorul AIO singur, nu poate atribui locuinţe nimănui. „Locuinţele nu le dă Beltechi, le dă o comisie iar lista stabilită în acea comisie este adoptată de Consiliul local, printr-o hotărâre. Un director nu are cum influenţa votul din comisie”, spune el, descriind procedura standard. „Fiecare solicitant este verificat prin Impotax şi i se face o anchetă socială, să se verifice condiţiile în care locuieşte”, mai arată Beltechi.

Vine contra-denunţul!

Susţine, de asemenea, că prioritatea AIO a fost să cazeze în chirii pe cei evacuaţi din casele naţionalizate. „Dintre cei evacuaţi cu sentinţă până acum, toţi au fost repartizaţi în locuinţă”, arată el. Despre reclamant, zice că a refuzat deja două locuinţe.

Beltechi susţine că nu se simte intimidat de denunţurile lui Mohaci. „O să-i fac denunţ calomnios. Oricine poate scoate vorbe cuiva, nu e greu. Mai greu e să dovedeşti. Atâtea plângeri îi fac, câte mi-a făcut şi el mie”, ne-a declarat directorul. Semn că vânzoleala de la AIO nu se va termina degrabă.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor