Aceasta fiindcă în urma unei legături între Aleşd şi Stara Lubovna intermediată de parlamentarul Adrian Merka, exista deja de anul trecut relaţii între cele două oraşe. “În Slovacia au avut loc alegeri şi am mers la Primăria Stara Lubovna să legăm relaţii şi cu actuala administraţie. Am semnat sâmbătă un memorandum de colaborare între Primăria din Aleşd şi Primăria din Stara Lubovna. Acesta prevede colaborare, în special, în plan cultural-artistic. Vizita a fost sprijinită de doamna ambasador a României la Bratislava Şteluţa Ghibu, dar şi de consulul nostru onorific la Stara Lubovna Marian Gorgan”, a declarat primarul de Aleşd. Cele două oraşe sunt similare din punct de vedere administrativ, al reliefului, al numărului de locuitori, dar şi din punct de vedere minoritar: dacă în Aleşd trăieşte un număr mare de slovaci, în Stara Lubovna există un număr mare de evrei.
Aleşdenii la Stara Lubovna
Primarul oraşului Aleşd, Zeno Ţipţer s-a aflat recent la Primăria din Stara Lubovna, Slovacia pentru reînnoda legăturile cu noua administraţie a oraşului.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Termoficare Oradea anunță că, în urma finalizării lucrărilor la rețeaua de canalizare de pe strada Sovata, în apropierea magazinului Penny, va fi necesară întreruperea furnizării energiei termice pentru prepararea apei calde de consum și pentru încălzire.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Era seara zilei de 1 decembrie, prima zi din „luna cadourilor” când stâlpul familiei a luat decizia de a merge la sediul Poliției Municipiului Oradea pentru a cere ajutorul pentru familia sa.
România
Un proiect de un miliard de euro, care își propune să transforme mitul lui Dracula într-o destinație majoră de divertisment, prinde contur lângă București.
BIHON Sport local
Pugilistul Ionuț Mădălin Călugăr a pus Oradea pe harta medaliaților la Campionatul European de Box pentru juniori U17 desfășurat la Kienbaum (Germania).
România
Premierul Ilie Bolojan a oferit, fiind invitat la DigiFM, explicații detaliate privind impactul bugetar al eliminării unor scutiri fiscale, în contextul numeroaselor întrebări primite de la ascultători.
Citiți principiile noastre de moderare aici!