Alt suspect în cazul finanţiştilor sătmăreni

De Cristian Horgoș
Alt suspect în cazul finanţiştilor sătmăreni
Reţinut pentru 24 de ore de procurorii DNA Oradea, omul de afaceri sătmărean Mihai Crişan a fost pus marţi în libertate de Tribunalul Bihor. Astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului a decis că e suficientă măsura cercetării sub control judiciar.

Soluţia Tribunalului e contestabilă la nivelul Curţii de Apel Oradea.

Patron al unui complex turistic din Valea Măriei (Satu Mare), Crişan e suspectat de procurorii anticorupţie pentru fapte din cadrul dosarului fostului şef al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Satu Mare, Mircea Ardelean, care a fost plasat în Arestul IPJ Bihor de la începutul lunii decembrie.

Potrivit DNA Oradea, Mircea Ardelean i-ar fi cerut omului de afaceri George Moiş să-i renoveze apartamentul fiicei sale din București pentru a-i aproba, cu prioritate, o rambursare de TVA, dar şi că a primit, prin intermediul subordonatului său, Istvan Soos, patru canapele de la o firmă pentru a o proteja cu ocazia derulării unor controale fiscale desfăşurate de către inspectorii AJFP Satu Mare, în noiembrie şi decembrie 2013. Moiş şi Istvan Soos sunt în arest la domiciliu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase