Angajamente gazoase pentru Băile Felix

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
36Comentarii
Angajamente gazoase pentru Băile Felix
Preşedintele ANRM asigură că nu se vor exploata gaze de şist în zona Felix. Acordul petrolier lasă, însă, loc de interpretări.

Adus la Oradea de prefectul Claudiu Pop, preşedintele ANRM, Gheorghe Duţu, a dat asigurări că nu se vor exploata gaze neconvenţionale în zona Băilor Felix. „Nu este vorba despre lucrări pentru gaze neconvenţionale, ci pentru hidrocarburi convenţionale”, a declarat Duţu.

Chiar dacă, după opinia sa, „suntem excesivi în restricţii”, şeful ANRM a ţinut să transmită că „în niciun caz nu se vor face explorări şi exploatări în zonele protejate. S-a ţinut cont de aria hidrogeologică şi de ariile Natura 2000”.

Reprezentanţii Guvernului au ţinut să întărească acest mesaj, anunţând că a fost desecretizat acordul petrolier dintre ANRM şi East West Petroleum (cedat, ulterior către NIS Petrol – Gazprom), pentru perimetrul EX-3 Băile Felix. Acordul nu are prevederi spectaculoase, făcând referire la resursele de petrol, ţiţei şi gaze naturale. Nu se face referire la gazele de şist, denumite şi gaze neconvenţionale. Însă nici nu e nevoie, de vreme ce gazele de şist sunt tot gaze naturale, captive în rocile de şist, controversa majoră fiind dată de metoda de extracţie, fracturare hidraulică, ce presupune injecţia unor cantităţi foarte mari de apă, îmbogăţită cu substanţe chimice, unele extrem de toxice. În acordul postat pe site-ul ANRM nu se oferă detalii tehnice amănunţite despre modalitatea de extracţie, arătându-se, totuşi, că se vor săpa sonde la adâncimi de 1.000, 1.800 şi 3.200 de metri.

Întrebat dacă vor fi desecretizate şi celelalte trei acorduri petroliere din Bihor (Tria, Tulca, Voivozi), preşedintele Duţu nu a putut oferi un răspuns. La fel cum nu a putut oferi un răspuns clar nici dacă în aceste perimetre se vor exploata gaze de şist sau nu.

Duțu, despre EX-3 Felix: „Nu se poate vorbi despre exploatări pentru gaze de şist în această zonă, mai ales că nu este o zonă foarte propice”. Deşi a respins ideea exploatării gazelor de şist în zona Băile Felix, întrebat ulterior dacă se va folosi fracturarea hidraulică (folosită pentru extragerea gazelor de şist) în celelalte trei perimetre din judeţul Bihor, şeful ANRM a răspuns că, deocamdată nu se ştie ce e în subsol! „Este prematur să vorbim despre ce tehnologie se va folosi. Să ştim mai întâi ce avem sau nu avem. Doi-patru ani durează faza de explorare, timp în care avem tot interesul să adunăm date. Se realizează o scanare a perimetrului şi se obţine o arhitectură a subsolului”, a spus Duţu, completat de prefectul Claudiu Pop: „Facem scanarea ţării pe banii lor” (a companiilor – n.r.). Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale a adus în discuţie şi rolul autorităţilor locale. „Când se va ajunge la foraj, va trebui avizul comunităţilor locale, a primăriilor, a Consiliului Judeţean. Nimeni nu scapă de aceste proceduri”, asigură preşedintele ANRM, care spune că în zona Felix nu vor apărea sonde chiar în staţiune, fiind delimitată în acest sens o zonă de protecţie. Gheorghe Duţu: „Numele de botez ale perimetrelor s-au ales după nume dragi sau sugestive pentru aceste zone, dar aceasta nu înseamnă că în aceste zone de protecţie se vor realiza exploatări petroliere. Este exclus acest lucru”.

Un acord cu schepsis

Gheorghe Duţu a anunţat că a desecretizat acordul petrolier pentru perimetrul EX-3 Felix, publicat pe site-ul ANRM (www.namr.ro/comunicate_ANRM/AP_BaileFelix.pdf). În acest acord nu se fac referiri la gaze de şist. Însă, în virtutea definiţiilor ce apar în acest acord, nici nu e nevoie. Iată cum sunt definite expresiile „petrol” şi „zăcământ”: „Petrol înseamnă substanţele naturale combustibile constituite din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care în condiţii de suprafaţă se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale sau lichidă, sub formă de ţiţei şi condensat. Zăcământ – acumulare naturală de petrol, care, de regulă constituie aceeaşi unitate hidrodinamică şi este localizată în limitele unei structuri geologice”. Gazele de şist au aceleaşi proprietăţi chimice ca orice gaze naturale, iar straturile de şist sunt, la rându-le, structuri geologice.

Celelalte acorduri petroliere încheiate pentru Bihor (Tria, Tulca, Voivozi) nu sunt, însă, desecretizate. Întrebat de JB dacă se vor desecretiza, Duţu a răspuns astfel: „Nu ştiu, trebuie să vedem, nu depinde doar de noi. Trebuie să existe acordul ambelor părţi. În aceste desecretizări se arată programul de lucru al firmelor. Aici se văd ce gen de lucrări se fac, se văd costurile financiare. Ce ar însemna să desecretizăm toate documentele?”. În acordul petrolier se arată că va fi o fază obligatorie de lucrări, de doi ani şi încă una opţională, de un an. Redevenţele la ţiţei şi gaze merg de la 3,5% la 13,5%, în funcţie de cantitatea extrasă, iar costurile anuale minime la care se obligă compania sunt de 75.000 de dolari, pentru faza 1, respectiv 100.000 de euro, pentru faza 2.

Perimetre peste perimetre

Perimetrul EX – 3 Felix pentru hidrocarburi se suprapune cu perimetrele concesionate pentru apa geotermală, deţinute de Transgex, ST Turism Felix şi alţi operatori. Întrebat de JB în ce măsură se pot suprapune aceste perimetre, Duţu a răspuns că „tehnic, nu se pot suprapune”, cerându-i apoi lui Liviu Nicolae, expert ANRM, să formuleze un răspuns. „Se suprapun la nivel de poziţionare pe hartă, dar pungile de apă geotermală sunt la adâncimi mari”, a transmis Nicolae. Sondele pentru hidrocarburi vor ajunge până la 1.800 de metri adâncime, conform acordului petrolier.

Gheorghe Duţu a ţinut să asigure că orice metodă va fi folosită pentru exploatări, aceasta va fi avizată „împreună cu Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului”.

Iată ce a avut de spus Elena Mehedinţu, preşedintele ANPM, structură aflată în subordinea Ministerului Mediului: „Nu am citit acordul. Pe noi, de la Mediu, nu ne interesează în mod explicit prevederile contractului. Fiecare unitate îşi gestionează. E foarte clar că în prealabil trebuie un act de reglementare. Garda Naţională de Mediu are ca obiectiv să urmărească. Ministerul Mediului verifică condiţiile stabilite în aceste acorduri. Pentru fiecare etapă sunt necesare acte de reglementare. Pentru noi este important ce scrie în documentaţie”.

 

 



36Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor