Angajatorii bihoreni „daţi în gât” de angajaţi

De Dan Birta
3Comentarii
Marius Rotar
Marius Rotar
Peste 98% din reclamaţiile depuse la ITM Bihor în 2015 se referă la relaţiile de muncă.

Majoritatea angajaţilor bihoreni sunt nemulţumiţi de relaţiile de muncă şi doar o mică parte de securitatea şi sănătatea în muncă.

Potrivit datelor oferite de ITM Bihor, peste 85% din peţiţiile depuse la ITM Bihor au în vedere relaţiile de muncă, aproape 13% au fost de competenţă comună relaţii de muncă şi securitate şi sănătate în muncă şi mai puţin de 2% de competenţă exclusiv în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

„În anul 2015, la ITM Bihor au fost înregistrate 888 petiţii, din care 113 au fost de competenţă comună securitate şi sănătate în muncă şi relaţii de muncă, 763 au fost de competenţă exclusiv în domeniul relaţii de muncă şi 12 au fost de competenţă exclusiv în domeniul securitate şi sănătate în muncă”, a declarat Marius Rotar, inspectorul şef al ITM Bihor.

Din cele 888 petiţii înregistrate în perioada de referinţă s-a răspuns la un număr de 873 petiţii, restul urmând să fie rezolvate in termenul legal de soluţionare.

Pentru rezolvarea sesizărilor înregistrate, ITM Bihor a desfăşurat o activitate complexă, constând în efectuarea de controale la agenţii economici, prin verificarea documentelor urmărindu-se toate aspectele tematicii de control în domeniul relaţiilor de muncă, inspectorii de muncă dispunând măsuri obligatorii cu termene concrete de realizare în vederea înlăturării deficienţelor constatate.

„Marea majoritate a peţiţiilor, peste 90%, sunt confirmate. Au fost şi 37 de petiţii la acelaşi angajator”, a subliniat Marius Rotar.

Ce reclamă salariaţii?

Cele mai frecvente aspecte sesizate sunt următoarele: neîncheierea contractelor individuale de muncă sau întocmirea cu întârziere a acestora; neîntocmirea actelor de încetare a raporturilor de muncă; neplata drepturilor salariale, a orelor suplimentare, a indemnizaţiilor de concediu medical; nerespectarea duratei timpului de lucru; nerespectarea prevederilor HG nr. 500/2011 privind registrul general de evidenţă a salariaţilor.

Alte sesizări se refereau la desfaceri abuzive ale contractelor individuale de muncă ori la modificarea unor clauze din contractul individual de muncă fără acordul salariatului.

În ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, s-a reclamat utilizarea echipamentelor de muncă necorespunzătoare, acestea fiind neprevăzute cu sisteme de protecţie colectivă, cum sunt balustradele solide, platforme sau plase de prindere insuficient de solide pentru a împiedica sau opri căderile de la înălţime.

Alte sesizări se refereau la schele mobile neasigurate împotriva alunecărilor involuntare; inexistenţa mijloacelor colective de protecţie împotriva căderilor de obiecte; neamplasarea şi depozitarea materialelor şi echipamentelor astel încât să evite răsturnarea ori căderea lor; neamenajarea în caz de necesitate, a pasajelor acoperite sau împiedicarea accesului în zonele periculoase; nesemnalizarea respectiv neîngrădirea instalaţiilor electrice existente în şantier.

„Toate controalele efectuate au avut şi un caracter de informare, atât a angajatorilor, cât şi a angajaţilor, asupra riscurilor ce le presupune încălcarea prevederilor legale, în special practicarea muncii fără forme legale”, conchide inspectorul şef al ITM Bihor.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor