APD Bihor: neseriozitate la Comisia de Dialog Social

De Cristina Ghilea
Florin Budea si Adrian Simion
Florin Budea si Adrian Simion
Apărând interesele pieţarilor din Rogerius, APD Bihor s-a izbit de opacitarea aşa numitei Comisii de Dialog Social.

Grija pentru soarta comercianţilor din Piaţa Rogerius i-a adus pe reprezentanţii Asociaţiei Pro Democraţia(APD) din Bihor, săptămâna trecută, în Comisia de Dialog Social. Obiectivul va fi modernizat în contul unui proiect cu finanţare europeană derulat de Primărie iar numărul de mese din Piaţă şi modul de repartizare a acestora, cred cei de la APD, sunt factori care pot genera situaţii de risc social. „Nimeni nu îşi poate asuma angajamentul că mesele care vor rezulta după modernizare vor ajunge la cei care au acum activităţi comerciale acolo”, susţine Adrian Simon, preşedintele APD Bihor.

 Nici tact, nici competenţă

Insistând pe gravitatea situaţiei – veniturile a sute de familii devin incerte prin demararea investiţiei, preşedintele şi vicepreşedintele APD, Adrian Simon şi Florin Budea acuză forurile judeţene că tratează problema cu mult prea mare uşurinţă. Cei doi consideră ofensator atât faptul că şedinţa a fost condusă de Claudia Timofte, şefa de cancelarie a prefectului Claudiu Pop cât şi modul în care aceasta s-a achitat de sarcina medierii.

„Judeţul este condus de un preşedinte de Consiliu Judeţean şi doi vicepreşedinţi, mai avem un prefect şi un subprefect. Chiar atâta dispreţ, din cinci mărimi câte are judeţul, nici una să nu se deranjeze(pentru Comisia de Dialog Social n.r.)? D-na Timofte are în fişa postului să conducă această comisie?”, s-a întrebat, retoric, vicepreşedintele APD care apreciază că fostul mediator de şedinţă nu are „nici competenţa şi nici tactul de a lega un dialog”. Cei doi sunt, de asemenea, nemulţumiţi, că reprezentantul principalului partener de dialog social în acest caz – Administraţia Domeniului Public SA (ADP) a părăsit şedinţa înainte de final, motiv pentru care întregul demers a devenit aproape inutil.

„Dacă eu mă duc acolo cu problemele oamenilor am pretenţia ca dl. Andrica(directorul ADP n.r.) să mă asculte şi d-na Timofte să nu îmi taie microfonul”, a mai spus Budea.

 Incertitudine

În opinia APD, situaţia Pieţei Rogerius prezintă risc social din cauză că unii dintre comercianţi nu îşi vor putea relua activitatea. „Piaţa va fi modernizată în contul unui proiect cu finanţare europeană. Nu le pot da înapoi mesele pentru că, în urma proiectului va trebui asigurată egalitatea de şanse pentru toţi cei interesaţi de acele spaţii”, a explicat Adrian Simon. Acesta crede că maximul pe care-l poate face administraţia locală pentru a-i favoriza pe comercianţii de acum este să le dea puncte în plus la evaluarea ofertelor. Pentru că, fără îndoială, locurile din viitorul centru comercial se vor atribui în baza unui fel de licitaţie şi nu direct.

„Municipalitatea, nici în mandatele anterioare, n-a luat în calcul la modul serios problema acestor comercianţi”, crede Simon. Acesta a mai punctat şi situaţia a şase spaţii comerciale proprietate privată. „Vreo doi dintre proprietari nu doresc să primească ulterior spaţii în concesiune, ci vor să rămână proprietari şi după modernizare. Au cerut ca spaţiile pe care le deţin să fie înglobate în viitoarea construcţie”, semnalează Simon.

Cei doi reprezentanţi APD s-au declarat profund nemulţumiţi de modul în care problemele ridicate au trecut de Comisia de Dialog Social. „Va trebui să le atragem atenţia celor din comisie să revină la sentimente mai bune şi să ne luăm în serios. Altfel, aceasta comisie este, din punctul nostru de vedere, o pierdere de vreme”, este părerea lui Florin Budea.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !