Apel către parlamentari pentru votarea moţiunii PNL

De Călin Corpaş
1Comentariu
Apel către parlamentari pentru votarea moţiunii PNL
Liberalii Cornel Popa şi Valeriu Boeriu au lansat luni un apel către parlamentari pentru a vota moţiunea împotriva Guvernului Ponta, intitulată „Alege între România şi Ponta”. Aceasta va fi votată în Parlament marţi, 29 septembrie.

„Facem apel către cei care consideră de datoria lor să lupte pentru democraţie în România, să voteze moţiunea PNL. Ponta nu-şi lasă parlamentarii să voteze, îi ţine în bănci ca pe oi, în ţarc. Nu am niciun fel de respect faţă de un asemenea personaj, care pune o grea pe piatră de gâtul României. Naşul Gabi Oprea ar trebui să se gândească la interesul naţional. Este o situaţie de râsu’-plânsu’ în PSD”, afirmă Popa, referindu-se la problemele penale ale premierului Ponta, dar şi ale actualului şef al PSD, Liviu Dragnea.

Senatorul Valeriu Boeriu afirmă că Ponta trebuie să plece de la guvernare pentru că „aduce prejudicii de imagine României”. „Atacă Justiţia şi bagatelizează Parlamentul”, spune Boeriu despre Ponta, evidenţiind cum PSD „a inventat votarea cu antepronunţare”, favorabilă candidatului Liviu Dragnea. „Spunem prima dată pe cine vrem şi apoi trimitem oamenii la vot. Cred că procesul-verbal pentru susţinerea lui Dragnea s-a şi făcut de pe acum”, îi ironizează Boeriu pe pesedişti, acuzându-i pe aceştia de un deficit major de democraţie în propriul lor partid. Sistemul de vot pentr alegerea noului preşedinte al PSD a fost criticat inclusiv de Ion Iliescu, cel care a afirmat că sistemul ales, ce-l avantajează pe Dragnea, îi aduce aminte de PCR!



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor