BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
„Apelul de la Oradea ” printre ruinele Autostrăzii Transilvania

„Apelul de la Oradea ” printre ruinele Autostrăzii Transilvania

la 30 October 2017 10:34

„Apelul de la Oradea ” printre ruinele Autostrăzii Transilvania

30 October 2017 10:34
Ian are opt ani şi e pregătit să pedaleze măcar 28 de km. Ioan Lucian, tatăl lui Ian speră că măcar fiul său va circula pe Autostrada Transilvania. Este şi speranţa fostului deputat Szilagyi Zsolt care a venit la marşul pe biciclete alături de cei trei copii ai săi.
Scris de farcas - Ian are opt ani şi e pregătit să pedaleze măcar 28 de km. Ioan Lucian, tatăl lui Ian speră că măcar fiul său va circula pe Autostrada Transilvania. Este şi speranţa fostului deputat Szilagyi Zsolt care a venit la marşul pe biciclete alături de cei trei copii ai săi.

Trimite articolul

X

„Ajungem mai repede la Viena decât la Bucureşti. Lipsa Autostrăzii Transilvania este o mare ruşine pentru România, în condiţiile în care din 2020 Bihorul va fi legat de Budapesta, nu şi de Bucureşti. Liderul PPMT Csomortanyi Istvan a anticipat situaţia „imposibilă şi penibilă” în care autostrada dinspre Europa va ajunge la Borş, dar nu va avea continuare în România.

Sunt argumente suficiente care ar fi trebuit să scoată în stradă mii de oameni, nu doar câteva zeci la marşul pe biciclete iniţiat de PPMT şi FPB. Împotmolită din 2004, Autostrada Transilvania începe să fie tot mai mult o iluzie pentru generaţii întregi de români. În toţi aceşti ani au fost realizaţi 54 de kilometri din totalul de 415 prevăzuţi de la Borş la Braşov. Este o ruşine că la 100 de ani de la Marea Unire, Bihorul va fi legat de Budapesta prin autostradă, dar de Braşov nu. Este o mare ruşine!”, a ţinut să siblinieze liderul PPMT Csomortanyi Istvan, cu prilejul marşului pe biciclte organizat în colaborare cu oamenii de afaceri din Bihor reuniţi în cadrul Federaţiei Patronilor.

mars-pentru-autostrada-8

Pierderile aduse economiei de lipsa autostrăzii sunt de necuantificat. În Turism, pierderile sunt estimate la 60%. dacă e să ne amintim de investiţii ratate, Mercedes nu şi-a făcut fabrică în judeţul Cluj, ci la Keckemet, din cauză că nu avea o cale de a-şi exporta produsele, iar portul Constanţa rămâne nevalorizat, deşi este al doilea ca mărime din Europa, pentru că mărfurile exportate din China nu pot fi expediate mai departe spre Vest pe şosea, astfel că merg la Rotterdam, în Olanda, şi de acolo sunt trimise pe roţi spre estul Europei.

Înainte de a porni pe biciclete pe drumul ruinelor Autostrăzii Transilvania, participanţii la marşul pe biciclete au transmis Guvernului „Apelul de la Oradea ”, o serie de cereri prin care Guvernul Tudose să se angajeze ferm că va realiza Autostrada Transilvania până la ultimul metru.

„Uniunea Naţională a Patronatului Român (UNPR) propune, în mod public, realizarea unui parteneriat între Ministerul Transporturilor , CNAIR şi reprezentanţii mediului de afaceri din România, care să aducă acel plus de care are nevoie pentru ca , în sfârşit, Autostrada să fie terminată”.

mars-pentru-autostrada-2

Este cererea formulată de membrii UNPR şi ai PPMT prezenţi sâmbătă dimineaţa în Parcul Traian la mitingul pe biciclete organizat sub sloganul „Pedalăm pentru Autostrada Transilvania”. Înainte de a pleca pe un traseu de aproape 30 km, participanţii au înmânat ofiţerului de serviciu de la Prefectura Bihor „Apelul de la Oradea privind Autostrada Transilvania” adresat primului-ministru Mihai Tudose, ministrului Transporturilor Felix Stroe, directorului general CNAIR Ştefan Ioniţă şi prefectului de Bihor Ioan Mihaiu.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu catalogase drept inutil demersul oamenilor de afaceri din FPB- UNPR şi din PPMT. Prefectul susţine că toate documentele au fost semnate pentru a începe lucrările. Preşedintele Ioan lucian spune că „prefectul are şi nu are dreptate ”: „Nu are dreptate pentru că am trăit începuturi de poveste foarte frumoase legate de Autostrada Transilvania de 17 ori, cu 17 miniştri ai Transporturilor. Aceştia au venit la Oradea, în Bihor, au promis, au jurat pe cele sfinte că vor face autostradă….Sperăm că măcar copiii noştri să circule pe Autostrada Transilvania. Noi astăzi nu am venit neapărat să protestăm, ci am venit să le spunem că susţinem, ba mai mult, mediul de afaceri se oferă, ca şi partener, în a oferi soluţii, specialişti, pentru cei care răspund de realizarea infrastructurii rutiere în România, în special a Autostrăzii Transilvania. Când se va exava prima cupă la Autostradă, atunci vom fi primii care vom aplauda şi vom spune că domnul prefect a avut dreptate ”, a declarat Ioan Lucian, preşedintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român.

mars-pentru-autostrada-11

„România, parte integrantă a Uniunii Europene, are nevoie de o infrastructură rutieră modernă capabilă să satisfacă cerinţele utilizatorilor, persoane fizice sau juridice. Azi, 28 octombrie 2017, în Oradea, cetăţenii judeţului Bihor, împreună cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, transmit un mesaj de susţinere pentru toţi factorii de răspundere implicaţi în realizarea Autostrăzii Transilvania! Susţinerea noastră este însă condiţionată de modul serios, realist, în care această problemă vitală pentru Transilvania, pentru România, este abordată de cei răspunzători. Lucrările la Autostrada Transilvania trebuie, în mod obligatoriu reluate, dar de data aceasta, cu şanse reale de terminare până la ultimul metru prevăzut. Nu mai este timp de pierdut s-au epuizat toate explicaţiile nereuşitelor de până acum. Pentru că istoria de până acum a Autostrăzii Transilvania a dovedit nepriceperea, neputinţa celor care au răspuns de realizarea ei”, se arată în „Apelul de la Oradea ”.

mars-pentru-autostrada-6

Szilagyi Zsolt, preşedintele PPMT, care a venit la marş cu soţia sa şi cei trei copii, a precizat că lipsa autostrăzii este o pierdere pentru ţară, pentru Ardeal, pentru Europa, „este o băşcălie ”, nu pierd români, nu pierd maghiari, pierde ţara…

Construite în 2007, dar abandonate acum doi ani, primele structuri ale autostrăzii au fost afectate de intemperii. În 2015 se vorbea, neoficial de reluarea lucrărilor, în martie, anticipându-se că acestea vor dura 3 ani. Suntem în 2017 la final, iar situaţia din teren e aceeaşi. Numai că lucrările au un grad mai mare de deteriorare.

mars-pentru-autostrada-9

PPMT a dorit îniţial ca marşul derulat pe tronsonul Oradea, paleu, Cetariu, Şişterea şi retur să aib loc 9 septembrie pe traseul Oradea-Marghita şi să interfereze şi cu cei din Şimleul Silvaniei. Schimbarea de program şi traseu a fost cauzată de faptul că CNAIR nu a avizat marşul în timp util şi au condiţionat-o de o taxă de drum naţional.

„Din cei peste 400 de kilometri cât ar trebui să aibă autostrada, în prezent sunt finalizați doar 54 de km, iar în ultimul Master Plan al Transportului din 2016 s-a și renunțat la tronsonul dintre Târgu Mureș și Brașov. Așa că dorim reluarea construcțiilor în cât mai scurt timp și conectarea la rețeaua europeană. (…) Din 2004, toate procedurile sunt în derulare, dar totuși nu vedem că s-ar fi predat vreun kilometru, iar lucrările ce s-au început la infrastructura autostrăzii sunt deja părăginite și în descompunere”, a ţinut să explice liderul PPMT Csomortanyi Istvan de ce un astfel de demers nu e inutil indiferent de numărul participanţilor.

mars-pentru-autostrada-12

Trimite articolul

X
Taguri:
Apelul de la Oradea ,
autostrada transilvania ,
marş pe biciclete
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Sport local

    FOTO
    Campionul din ring! „Pentru mine boxul a devenit un mod de viață, te face om, te ajută să te dezvolți”
    Performerul anului în boxul orădean este fără îndoială Mădălin Călugăr. Câștigător al Cupei României la 46 de kg la Drobeta Turnu Severin, în mai și campion național la 48 kg, la Oradea, pugilistul de la CS Crișul Oradea a confirmat și pe plan european.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Trenurile revin pe liniile din Bihor: CFR estimează redeschiderea a 183 km de cale ferată
    CFR S.A. estimează redeschiderea circulaţiei feroviare pe tronsonul Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor până la finalul lui 2026.

    România

    Bolojan a declarat: Investițiile în energie mai ieftină pot aduce stabilitate și locuri de muncă bine plătite
    Ilie Bolojan afirmă că, după reforma administrativă și buget, România trebuie să se axeze pe investiții în energie pentru stabilitate economică. 1

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    România

    Tragedie în Elveția: un tânăr român de 18 ani, printre victimele incendiului din Crans-Montana
    Un tânăr român de 18 ani a murit în incendiul din Crans-Montana, peste 40 de persoane au decedat și 115 au fost rănite.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Atenție la polei. Cod Galben de ninsori, lapoviță și vizibilitate redusă în județul Bihor
    Meteorologii au emis o informare meteo pentru județul Bihor, valabilă între 4 ianuarie, ora 10:00, și 6 ianuarie, ora 10:00, cu precipitații, zăpadă, polei și vânt puternic, mai ales la munte.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Închis în Italia, un orădean a fost condamnat pentru alte furturi comise în țară
    Adam Chereș, un bărbat în vârstă de 25 de ani, din Oradea, a cărui extrădare a fost refuzată de Justiția italiană pe motiv că există riscul „să fie supus unor condiții inumane” în închisorile din România, a primit o nouă pedeapsă pentru furt, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Oradea.
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.