Ar putea primi mai mulţi bani

Ar putea primi mai mulţi bani
Urmează să se împartă cele 11,1 milioane de euro primite de ţara noastră ca un ajutor suplimentar de la Comisia Europeană.

Astfel, crescătorii de bovine ar putea primi de la 12 euro până la 2.900 de euro. Fermierii trebuie să depună cererile până pe 15 martie. Conform proiectului Ministerului Agriculturii aflat în dezbatere publică sprijinul financiar destinat fermierilor din sectorul laptelui și produselor lactate este echivalentul în lei a 8.773.154 euro.

În sectorul laptelui și produselor lactate, banii se acordă producătorilor de lapte care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt înscrişi în sistemul cotelor de lapte la A.P.I.A., prin Compartimentul de administrare a cotelor de lapte, ca producători cu cote de livrări pentru anul de cotă 2014-2015, respectiv dețin cotă de livrări la data de 31 martie 2015, sunt în activitate, respectiv au încheiat un contract pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim – cumpărător, şi dețin cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului şi producţia de lapte livrată pe beneficiar este de minimum 5 tone lapte în anul de cotă 2014- 2015.

Beneficiari

Beneficiază de ajutorul financiar şi producătorii agricoli care, pe parcursul anului de cota 2014/2015 şi până la data solicitării acestuia, au intrat în posesia exploatațiilor prin transferul definitiv al exploataţiei ori prin transfer definitiv între rude de gradul I sau între soţi, transferul definitiv prin trecerea de la o formă de organizare la alta, prin fuziunea sau divizarea exploataţiilor persoanelor juridice, prin fuziunea unor exploataţii aparţinând aceluiaşi proprietar, după caz.

Suma cuvenită fiecărui producător se calculează de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) conform cantității de lapte livrată în anul de cotă 2014-2015, pe baza următoarei grile: 240 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte cuprinsă între 5 tone inclusiv şi 20 tone inclusiv, 12 euro/tonă pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 20 tone şi până la 200 tone inclusiv şi 2900 euro/beneficiar pentru producătorul care a livrat o cantitate de lapte mai mare de 200 tone.

Printre actele necesare se numără copia contractului încheiat pe o perioadă de minimum 6 luni, valabil la data depunerii solicitării, cu un prim – cumpărător şi cel puţin un document fiscal care să ateste livrarea laptelui, aferent contractului; documente care atestă transferurile în cazul în care nu au fost depuse la APIA.

APIA elaborează modelul cererii de solicitare a ajutoarelor financiare, procedurile detaliate de verificare a cererilor şi a condiţiilor de eligibilitate, precum şi procedura de control, care se aprobă prin decizie a directorului general al APIA. Modelul cererii şi condiţiile de eligibilitate sunt aduse la cunoştinţa beneficiarilor prin afişare la sediile APIA şi pe site-ul oficial al instituţiei.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase