Arbitrii au acordat 1437 de cartonaşe

De Teodor Biriş
Răzvan Lădar (stânga) a acordat cele mai multe galbene
Răzvan Lădar (stânga) a acordat cele mai multe galbene
La finalul turului în competiţiile de seniori aflate sub tutela AJF Bihor s-au contabilizat un total de 1437 de cartonaşe, reiese din statisticile prezentate de Ioan Suciu şi Gheorghe Rusu. Dintre acestea 512 au fost acordate în Liga 4, restul de 925 fiind distribuite în cele trei serii ale Ligii 5.


În eşalonul patru s-au dat 487 de „galbene” şi 25 de „roşii”. Echipele cu cele mai puţine avertismente sunt Luceafărul – 22, CF Liberty (Pomezeu) şi Unirea Valea luiMihai, ambele cu 24. La polul opus se situează Victoria Avram Iancu, grupare care a adunat 47 de „galbene”, în top mai fiind Poiana Budureasa (Vaşcău) – 39 şi Crişul Aleşd – 34.
Cei mai mari colecţionari de avertismente din rândul jucătorilor au fost Cristian Urbanovschi (Viitorul Borş), Răzvan Bogdan (CF Bihorul Beiuş) şi Mihai Bene (Victoria Avram Iancu), toţi cu 7 cartonaşe.
La capitolul eliminări, FC Bihor II şi Victoria Avram Iancu se pot lăuda că n-au avut niciun eliminat, cele mai multe roşii fiind în dreptul grupărilor Viitorul Borş, Viitorul Marghita şi Poiana Budureasa, toate cu câte 3.
Cei mai mulţi jucători „îngălbeniţi” îi are Victoria Avram Iancu – 19, cel mai puţini fiind la liderul Luceafărul, doar 9.
Jucătorii care au primit cele mai drastice suspendări din eşalonul 4 sunt Adrian Tău (Liberty) şi Mădălin Darcozi (Viitorul Marghita), ambii cu 24 de etape.

Lădar e lider

Arbitrul care a acordat cele mai multe avertismente a fost Răzvan Lădar, care a scos de 49 de ori cartonaşul galben în 9 meciuri, rezultând o medie de 5,44 pe meci. Florin Marcu a acordat 45 de galbene în 11 meciuri, iar Radu Bitea – 41 în 12 meciuri.
Singurul meci din tur unde nu s-a acordat niciun galben s-a disputat în etapa a XIII, CF Liberty – Viitorul Marghita, şi a fost arbitrat de Vasile Cozac.

Topul indisciplinaţilor

În cele 91 de jocuri disputate în Seria 1 din Liga 5 s-au acordat 336 de cartonaşe galbene şi 32 de cartonaşe roşii. „Campioni” s-au dovedit a fi cei de la Minerul Şuncuiuş şi AC Bihorul Lugaş, ambele cu 29 de „galbene”, iar la „roşii” prima poziţie este împărţită de Toldi Sânnicolau de Munte şi CS Diosig cu câte 5 eliminări.
Cele mai multe avertismente le-a contabilizat Dumitru Şvab (Minerul Şuncuiuş), iar jucătorul cu suspendarea cea mai mare a fost Sorin Cseri (Electric Star Marghita) – 24 de etape.
La Seria 2, unde sunt echipe mai puţine, s-au jucat 66 de meciuri, bilanţul indisciplinei fiind 268 de „galbene” şi 22 de „roşii”.
Conduce în top Voinţa Ciumeghiu cu 27 de avertismente şi Unirea Livada cu 6 eliminări. Lider la cartonaşe galbene este Alin Berindei (Unirea Livada) – 6, iar Costel Bradea (AS Cefa) a primit 7 etape de suspendare.
Acelaşi număr de meciuri s-a consemnat şi în Seria 3, în care s-au dat 243 de avertismente şi s-au dictat 24 de eliminări. Poiana II Budureasa a acumulat cele mai multe galbene – 31, iar Unirea Roşia, Gloria Căbeşti, LPS Bihorul, CSC Sânmartin II şi Poiana II Budureasa au câte 3 eliminări.
Jucătorul Şerban Uşvat a primit 5 galbene, iar Ionuţ Manea (Gloria Căbeşti) a adunat 22 de etape de suspendare.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase