Au apăsat prea tare pedala

De Alexandra Lăzureanu
Au apăsat prea tare pedala
Marţi, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au depistat peste 100 de vitezomani.

Oamenii legii au acţionat pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 253 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 26.260 lei. Totodată, patru permise de conducere au fost suspendate, au fost reţinute două certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi opt tamponări. În top au fost din nou vitezomanii, în număr de 152, şapte sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule cu defecţiuni tehnice, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 92 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, pe strada Matei Corvin din Oradea a fost depistat G.D.I., de 46 de ani, din Livada de Bihor, în timp ce conducea un autoturism cu viteza de 105 km/h, înregistrată de aparatul radar.

Cercetat penal

Marţi, în jurul orei 10:00, poliţiştii Secţiei nr. 2 de Poliţie Rurală Beiuş au fost sesizaţi telefonic că în seara de 26 august, un autoturism a acroşat zidul unui imobil din localitatea bihoreană Ginta, fiind apoi abandonat la faţa locului de către persoana care l-a condus. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat cu operativitate suspectul în cauză ca fiind M.L., de 37 de ani, din Carei, judeţul Satu Mare, care locuieşte fără forme legale în localitatea Ginta. Cel în cauză este suspectat de poliţişti că ar fi condus autoturismul respectiv care era neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Taguri: , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !