Au celebrat bucuria pascală

De Crina Dobocan
Au celebrat bucuria pascală
Catolicii din întreaga lume marchează astăzi Învierea Domnului, iar ortodocşii şi greco-catolicii, Floriile.

Creştinii catolici au participat, sâmbătă noaptea, la Vigilia Pascală – slujba care celebrează ieşirea lui Isus din Mormânt. Aceştia au cântat împreună ,,Cristos a înviat”, au simţit bucuria şi harul sărbătorii.

Ceremonialul a cuprins mai multe părţi: binecuvântarea focului în faţa bisericii (semn al purificării, căldurii, luminii etc.), preconiu pascal, citirea din Sfânta Scriptură, reînnoirea făgăduinţelor făcute la botez, binecuvântarea apei pentru botez, stropierea cu apă sfinţită şi celebrarea Euharistiei.

,,Celebrarea din această noapte exprimă trecerea de la moarte şi păcat, la viaţa nouă în Isus cel înviat din morţi. Această noapte readuce din nou la har şi îi uneşte cu sfinţii pe cei care cred în Cristos, după ce au fost smulşi din stricăciunea lumii şi din întunericul păcatului. Aceasta este noaptea în care Cristos, rupând lanţurile morţii, se înalţă biruitor din adânc”, a spus în timpul Vigiliei Pascale, preotul Mihai Mârţ, parohul Bisericii Sfânta Maria, de pe strada Traian Moşoiu. Aici liturghia este ţinută în limba română, pentru comunitatea catolică din Oradea.

Preotul Mârţ a aprins lumânarea pascală (simbol al lui Cristos Înviat). Pe urmă, ajutat de ministranţi, a împărţit lumina credincioşilor prezenţi. În prezenţa luminii, cei prezenţi au ascultat Vestirea solemnă a Învierii (Preconiul Pascal) şi Cuvântul lui Dumnezeu, prin care a fost evocată Istoria Mântuirii – de la Creaţie până la Învierea lui Cristos. De asemenea, după o tăcere de trei zile, clopotele au început să bată din nou. De asemenea, pentru prima dată după cele 40 de zile de post, a fost cântată cântarea ,,Aleluia”. La final, credincioşii au primit binecuvântarea şi au cântat Cristos a înviat.

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !