Au scos utilajele de deszăpezire

De Cristina Ghilea
6Comentarii
Au scos utilajele de deszăpezire
Noaptea trecută se anunţa cea mai geroasă din această perioadă.

Chiar dacă Oradea şi Bihorul nu s-au confruntat cu vremea de iarnă severă din restul ţării, operatorul local de salubrizare a primis dipoziţie de la Primărie să scoată utilajele de deszăpezire. Aşa se face că RER Ecologic a acţionat din zorii zilei de duminică, pe străzile cuprinse în aşa numitele „urgenţe” 1, 2 şi 3, ne-a spus Mircea Stejărean, şef serviciu în cadrul Direcţiei Tehnice din Primărie.

„În zona centrală şi pe Pietonală s-a dat cu clorură de calciu iar în rest cu sare şi nisip. S-au folosit 750 de tone de sare”, a spus acesta. RER-ul a scos 21 de utilaje la deszăpezire.

Străzile, erau, duminica circulabile şi datorită faptului că temperaturile minime nu au coborât mai jos de -4 grade Celsius

Conform prognozei meteo de care dispune Primăria, era de aşteptat să mai ningă în noapte de duminică spre luni. Stejărean spune că,

în urma acestor ninsori, dacă este cazul, e posibil ca utilajele de deszppezire ale RER-ului să intre şi pe „urgenţa 4”, adică străzile din zonele de deal şi de la periferia oraşului, altele decât intrările principale în Oradea.

Fără probleme majore

Starea drumurilor din judeţ a fost şi tema unei videoconferințe de sâmbătă, conduse sâmbătă de vicepremierul Gabriel Oprea, în calitatea sa de ministru interimar de Interne. Oprea a luat date doar de la județele aflate sub cod galben sau portocaliu după care a cerut tuturor să-şi dea interesul şi să se implice.Vicele a mai ameninţat că prefecţii sau şefii instituţiilor care îşi neglijează atribuţiunile vor fi traşi la răspundere dau demişi.

Cum Bihorul nu se află în niciuna dintre situaţiile de urgenţă pomenite, prefectul Claudiu Pop a precizat că nu se confruntă cu probleme semnificative.

Prognoza meteo anunţă, însă, că noaptea de diminică spre luni va fi cea mai geroasă din această perioadă, cu minime de până la -11 grade Celsius, după care urmează o încălzire ușoară a vremii.

 



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor