Bac-ul cu fiţuica la budă

De Cristian Horgoș
3Comentarii
Bac-ul cu fiţuica la budă
Măcar de dragul copiilor care învaţă temeinic e de felicitat ministrul Cîmpeanu fiindcă a introdus inopinat şi hotărât măsura de a se corecta în alt judeţ lucrările la Bac.

Cu atât mai mult cu cât partidul care l-a promovat pe Cîmpeanu ca ministru îl contra, cam populist, pe ex-ministrul Daniel Funeriu pe vremea când acesta introducea camerele video la Bacalaureat.

Iată însă că sunt, în toate partidele, demnitari în exerciţiu care îşi dau seama că dacă sistemul educaţiei rămâne coruptibil, vom avea medici, ingineri, magistraţi, MAI-işti, MApN-işti etc. de calitate îndoielnică.

Şi indiferent de turnura pe care o va lua situaţia de la Ştei, putem spera că mediatizarea naţională a cazului îi va pune pe gânduri pe elevii şi dascălii care mai sperau că se poate fenta bacul. Şi sigur că se vor mai impune şi alte măsuri administrative.

De pildă, până anul trecut se mai şuntau, prin unele orăşele, camerele video prin pene de curent mai mult sau mai puţin fortuite. Acum însă situaţia camerelor de supraveghere nu mai e lăsată la voia întâmplării sau a beneficiarilor. Intransigenţă se arată şi faţă de telefoanele mobile, dispozitivele hands free, ochelari speciali sau alte gadget-uri pretabile la copiat.

Aşa încât elevii care vor să fure startul în faţa colegilor sârguincioşi, se întorc la o metodă mai veche şi mai puţin frumos mirositoare, dar care e ultimul lor „colac” de salvare. Iar cum ştirile gen „Bac-ul a înfundat WC-urile” (prin cantitatea de fiţuici aruncate în vasul de toaletă) nu sunt de azi de ieri, e de aşteptat ca Ministerul să reglementeze cât de cât şi mersul la baie…

Fiindcă deşi poate părea exagerată întoarcerea la vremurile în care ieşitul din sala de examen sub orice motiv însemna predarea lucrării, nu e normal nici ca tineri cu majoratul împlinit să meargă de 3-4 ori la toaletă în răstimpul a trei ore (cu excepţia cazurilor medicale pentru care şi pampers-urile sunt scuzabile). După cum nu e normal nici să nu fie anchetaţi administratorii de site-uri gen www.fituici_bacalaureat.ro. Căci să vinzi făţiş fiţuici pentru examenele vieţii e ca şi cum ai comercializa şperacluri sau dispozitive pentru clonarea cardurilor bancare.

Taguri: , ,


3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor