Băile 1 Mai, lifting de 5 milioane de euro

De Veronica Bursaşiu
6Comentarii
Băile 1 Mai, lifting de 5 milioane de euro
Amenajarea a circa 2 hectare de spații verzi, 564 de locuri de parcare, pe o suprafață de aproximativ 8.700 de metri pătrați. Promenadă.

Sunt doar două dintre obiectivele proiectului de reabilitare și modernizare a stațiunii turistice balneoclimaterice Băile 1 Mai. Investițiile care ar urma să schimbe radical estetica stațiunii sunt de aproximativ 5 milioane de euro. Banii sunt accesați prin Programul Operațional Regional, axa 7, măsura 7.1. Încă de la aflarea rezultatului alegerilor care-l confirma drept câștigător pe actualul primar de Sînmartin, Cristian Laza, acesta își declara drept obiectiv prioritar atragerea de fonduri europene în comună. Scrierea și implementarea de proiecte s-au aflat de atunci pe agenda permanentă a tânărului primar. Unul dintre aceste proiecte are ca obiectiv modernizarea stațiunii Băile 1 Mai. Proiectul „Reabilitarea și modernizarea stațiunii turistice balneoclimaterice Băile 1 Mai” a fost aprobat și va fi realizat pe fonduri europene.

x_5-sanmartin2-12k

Într-o postare pe pagina oficială a Primăriei Sînmartin, se reamintește faptul că proiectul a fost depus în 21 octombrie 2017, acesta fiind aprobat din punct de vedere administrativ în ianuarie 2018. Programul de finanțare vizat este Programul Operațional Regional, axa 7, măsura 7.1, iar valoarea finanțării solicitate este de aproximativ 5 milioane de euro (21.000.000 de lei). Primăria Sînmartin înștiințează că în data de 24 mai 2018 a fost programată vizita în teren a specialiștilor de la ADR Nord – Vest. Ulterior vizitei, în luna iunie 2018 proiectul a fost aprobat și din punct de vedere tehnic și financiar. Ca urmare a acestui fapt, conducerea Primăriei Sînmartin a pregătit documentele necesare pentru semnarea contractului de finanțare. După semnarea contractului va avea loc licitația de proiectare și, în ultima fază, licitația privind execuția lucrărilor.

Lucrări în proiect:

-Amenajarea a circa 2 hectare de spații verzi (zone recreaționale și estetice);
-Amenajarea unui număr de 564 de locuri de parcare, pe o suprafațã de aproximativ 8.700 de metri pătrați;
-Realizarea a circa 4,3 kilometri de trotuare, a căror suprafață totală va însuma 16.500 de metri pătrați, lățimea acestor căi pietonale de acces variind între 3 și 6 metri, în funcție de zonă;
-Înființarea unei piste pentru biciclete de circa 2,5 kilometri;
-Modernizarea străzilor pe o lungime de 4 kilometri (fiind totodată introduse sau modernizate rețelele de apă, canalizare, iluminat public, precum și rețelele de comunicații – internet și telefonie);
-Amenajarea unor zone recreaționale, prevăzute cu mobilier urban, puncte de acces la rețeaua de internet wireless, dar și realizarea unei rețele de monitorizare și supraveghere video a stațiunii, în vederea creșterii gradului de siguranță în zonă;
-Amenajarea unei căi de acces pietonal, sub forma unei promenade placate cu piatră de porfir.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor