Banii ajung greu în Episcopia

3Comentarii
Banii ajung greu în Episcopia
ORADEA - Două străzi modernizate pe an. Acesta este ritmul de „creştere urbanistică” a cartierului Episcopia Bihor, poartă feroviară de intrare în ţară, aflată la graniţa de vest a României, conform planurilor Primariei oradene.

Episcopia Bihor şi-a lepădat statutul de aşezare rurală pentru a deveni un important cartier al Municipiului Oradea, în urmă cu vreo 40 de ani. Oamenii din zonă spun însă că diferenţa dintre urban şi rural se vede mai ales în impozitele pe care le plătesc, şi mai puţin în investiţiile din infrastructură.

Mai mult, existenţa unui depozit de fier vechi în zonă, motiv de intens trafic greu, nu este chiar o bucurie pentru rezidenţi. Nemulţumirea i-a adus, cu plângeri, reclamaţii şi solicitări, de multe ori la uşa Primăriei orădene, însă rezultatele au fost nesemnificative.
„Problemele sunt vechi, dar pe nimeni nu interesează. Vin politicienii o dată la patru ani să promită marea şi sarea, şi apoi uită. Am adunat o listă de semnături de la vecinii de pe câteva străzi şi depunem plângerea asta la Primarie.

Poate totuşi fac câte ceva”, speră unul dintre orădenii care locuiesc în cartierul orădean de la graniţa cu Vestul. „Plătesc la timp impozitele, nu-mi permit să întârzii, pentru că-mi socotesc penalităţi, dar nici nu-mi place să mă ştiu dator. Baiu-i că parcă aş da degeaba banii ăştia, că la mine pe stradă nu văd să se mişte ceva vreodată”, spune, revoltat, bărbatul.

Colb sau noroaie
Peisajul pe care-l expune Episcopia Bihor celor care intră în ţară cu trenul, prin punctul de trecere a frontierei cu Ungaria, are două componente de bază, în funcţie de vreme: colbul sau noroiul. Ieşind de pe Matei Corvin, strada principală, asfaltată şi peticită de multe ori, şoferul sau pietonul ajunge pe drumuri de pământ, lipsite de canalizare care, atunci când plouă, devin adevărate poligoane de încercare a maşinilor de teren.

„Acum e frumos, că e uscat. Dar dacă plouă, nu treci cu autoturismul. Eu mi-am mai reparat în faţa porţii cu resturi din construcţii, cu ce am avut, dar nu ţine. E nevoie de lucrări serioase”, crede Biro Stefan, proprietarul unei case de pe strada Dornei din Episcopia.

Orădeanul consideră, ca mulţi dintre vecinii săi, că fiscalitatea zonei este exagerată. „Avem, aici, nişte impozite de ne uscă. 4 milioane am pentru casă şi grădina de legume. Când le-au pus aşa au zis că avem zone verzi, de aia e impozit mare. Dar zona asta verde, dacă n-o lucrez, nu-mi aduce nimic, nu e ca un parc din oraş”.

Ghilea Cristina



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor