În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice îi bănuiesc pe aceştia că, în perioada februarie – iulie 2012, în calitate de reprezentanţi ai unei societăţi comerciale cu sediul în Municipiul Oradea, nu ar fi înregistrat în evidenţele contabile ale societăţii, în totalitate, diverse operaţiuni economice efectuate cu trei societăţi comerciale bihorene şi nu ar fi declarat organului fiscal competent veniturile astfel obţinute. Prejudiciul total provocat bugetului consolidat al statului prin neplata impozitului pe profit şi a fondului de mediu este de 2.531.649 lei. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările şi au înaintat dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, cu propunere de trimitere în judecată a celor în cauză.
Bănuiţi de evaziune fiscală
Marţi, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor au finalizat cercetările faţă de doi bărbaţi de 37, respectiv 22 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea, judeţul Vâlcea, bănuiţi de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Bihon.ro vă prezintă activitățile care au loc în Oradea, în data de 16 decembrie.
România
O lege apărută recent în Monitorul Oficial modifică substanțial cadrul de funcționare al Fondului de garantare a asiguraților și extinde protecția oferită de acesta în cazul polițelor RCA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O femeie de 85 de ani, din Oradea, a trecut prin clipe de spaimă, după ce a fost agresată în propria curte de un individ care s-a prezentat drept angajat al Companiei de Apă și i-a cerut să plătească presupuse datorii la apă, dar și la curent.
România
Moțiunea de cenzură inițiată de 118 parlamentari ai Opoziției a fost dezbătută de Senat și Camera Deputaților în cursul zilei de luni, 15 decembrie într-o ședință comună.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În Oradea continuă tradiția gesturilor de bunătate prin ediția 37 a evenimentului „Oradea donează o pâine”, care va avea loc miercuri, 17 decembrie, între orele 15:00 și 17:00, în patru locații din oraș: Piața Rogerius, Ioșia (stația de autobuz – Blocul Pensionarilor), Bisericuța Nufărul și Bulevardul Dacia (Profi).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Incidentul s-a petrecut în cursul după amiezii zilei de luni, 15 decembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!