Basketball Champions League | CSM CSU Oradea îşi află joi adversara din primul tur preliminar

De Gavril Nutiu
Reactualizat la:
Baschetbaliştii orădeni vor juca în ediţia inaugurală a Ligii Campionilor
Baschetbaliştii orădeni vor juca în ediţia inaugurală a Ligii Campionilor
FIBA efectuează joi tragerea la sorţi pentru primul tur preliminar al Champions League.

La München se va desfăşura în cursul zilei de azi tragerea la sorţi a primului tur preliminar din cadrul ediţiei inaugurale a Basketball Champions League. CSM CSU Oradea a fost înscrisă în competiţie în calitate de campioană en titre a României. România va mai avea încă o reprezentantă, U BT Cluj-Napoca. Învingătoarele din primul tur se vor califica în turul doi preliminar, iar învinsele vor ajunge pe tabloul principal al FIBA Europe Cup. La primul tur preliminar vor lua parte următoarele 16 echipe: Juventus (Lituania), Kataja (Finlanda), Igokea (Bosnia-Herţegovina), Rilski Sportist (Bulgaria), Țmoki Minsk (Belarus), Groningen (Olanda), Mornar Bar (Muntenegru), Tartu Rock (Estonia), CSM Oradea, U BT Cluj-Napoca (ambele din România), Prievidza (Slovacia), Bakken (Danermarca), Sodertalje (Suedia), Porto, Benfica (ambele din Portugalia), Petrolina AEK (Cipru).

Fără restricţii

Până la ora actuală, FIBA nu a comunicat niciun fel de restricţii cu privire la tragerea la sorţi, astfel încât două echipe din aceeaşi ţară s-ar putea întâlni în primul tur preliminar. Întâlnirea se va disputa în sistem eliminatoriu, tur-retur, la datele de 27, respectiv 29 septembrie.

Printre posibilele adversare ale orădenilor se află echipe redutabile. „Primele două tururi preliminare sunt dificile şi prin prisma programării celor două manşe. Vom juca prima manşă marţi, iar cea de-a doua joi. Dacă vom întâlni o adversară din Estonia de exemplu, ne va aştepta o deplasare foarte lungă şi obositoare. Personal, aş prefera o adversară din Portugalia, Porto sau Benfica părând a fi, la prima vedere, echipele cele mai accesibile”, ne-a declarat ofiţerul de presă al CSM CSU Oradea, Adrian Micinic.
Antrenorul echipei noastre, Cristian Achim afirmă însă că nu are nicio preferinţă.

„Sincer, nu m-am gândit la tragerea la sorţi. Nu am nicio preferinţă, ce va fi, va fi. Eu obişnuiesc să iau lucrurile aşa cum sunt. Oricum, nu cred că dacă aş avea vreo preferinţă, aceasta ar putea influenţa în vreun fel tragerea la sorţi”, a spus Cristian Achim. Echipa noastră va fi reprezentată la tragerea la sorţi de la München de managerul şi totodată preşedinele CSM Oradea, Şerban Sere.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase