Bere pentru nas, limbă şi minte

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
Horia Ciocan şi-a prezentat nouă sortimente de bere
Horia Ciocan şi-a prezentat nouă sortimente de bere
Un eveniment mai puţin obişnuit pentru peisajul citadin local s-a consumat vineri seara, într-un local din centrul oraşului: Horia Ciocan, producător de bere artizanală, şi-a supus rezultatul muncii şi creaţiei personale criticii publice.

Ce-i drept, degustarea celor nouă sortimente a avut loc în cerc restrâns. Fiecare dintre participanţi a fost invitat să evalueze după gustul propriu sortimentele şi să-şi sintetizeze impresiile într-un chestionar.După cum ne spunea producătorul cu o întâlnire anterioară, o bere artizanală bună se simte prima dată cu nasul şi abia apoi cu papilele gustative. Producătorul a furnizat audienţei şi succinte descrieri ale sortimentelor supuse judecăţii, vineri seara.

3 public bere

Pasiunea orădeanului pentru berea artizanală datează deja de câţiva ani, primele recunoaşteri publice ale produselor sale au venit recent. Anul trecut în octombrie, la o întrunire a berarilor, la Cluj, a primit premiul special pentru o bere de-a sa, unul dintre „saison”-uri – Saison de Pipaix, din partea Asociaţiei Vrăjitorii din Orz.

Luna trecută, la Bucureşti, în cadrul unui concurs organizat de Asociaţia Berarilor Amatori, s-a clasat pe locul al II-lea la categoria American Pale Ale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase