Bihorenilor le place viteza

De Alexandra Lăzureanu
Bihorenilor le place viteza
Miercuri, poliţiştii Serviciului Rutier şi de Ordine Publică din cadrul IPJ Bihor au continuat acţiunile pe şoselele bihorene, pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru depistarea, identificarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale sau comit infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 235 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 43.655 lei. Totodată, patru permise de conducere au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, au fost reţinute patru certificate de înmatriculare, au fost constatate două infracţiuni şi trei tamponări. 176 de sancţiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, opt sancţiuni au fost aplicate pentru punerea în circulaţie a unor autovehicule care prezentau defecţiuni tehnice, au fost aplicate zece sancţiuni pentru lipsa documentelor, au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare, iar 39 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere. Miercuri, în jurul orei 15:30, pe DN 76, în localitatea bihoreană Ştei a fost depistat I.S.C., în vârstă de 34 de ani, din Drăgăneşti, în timp ce conducea o autoutilitară, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din cursul lunii octombrie 2010. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Accidente cu răniţi

Tot miercuri, în jurul orei 18:00, pe strada Leonardo da Vinci din municipiul Oradea, orădeanul D.C.M., în vârstă de 22 de ani, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în municipiul Bucureşti, a acroşat un pieton, mai exact, un minor de 10 ani, din judeţul Arad, care, lăsat nesupravegheat, s-a angajat în traversarea carosabilului, prin loc nepermis şi fără să se asigure. În urma accidentului rutier, copilul a suferit leziuni uşoare pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital. În aceeaşi zi, în jurul orei 15:10, pe drumul judeţean 108/I, în localitatea bihoreană Ţeţchea, localnicul L.A., în vârstă de 68 de ani, în timp ce conducea un moped înregistrat în Ţeţchea, pe fondul neatenţiei în conducere, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, accidentându-se uşor. „Cercetările în cauză continuă în ambele cazuri” precizează reprezentanţii IPJ Bihor.

 

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !