Blue Air a anulat cursele Oradea – Torino pe perioada verii

De Costel Demian
Reactualizat la:
13Comentarii
Blue Air a anulat cursele Oradea – Torino pe perioada verii
La nicio săptămână de la înregistrarea celui mai mare număr de călători pe Aeroportul Oradea, reprezentanții Blue Air anunță anularea cursei Oradea – Torino. 

Potrivit unui comunicat emis de Blue Air, zborurile spre Torino vor anulate începând cu 18 mai, până la sfârșitul programului de vară. Reamintim că reprezentanții Blue Air au amânat și inaugurarea cursei, programată inițial pentru 26 martie, primul zbor a avut loc pe 13 aprilie. Pilot român la cursa inaugurală Oradea – Torino – Oradea 

Pasagerii Aeroportului Oradea nu vor mai putea zbura nici spre Roma, Catania și Napoli, deoarece cele trei destinații operate de Blue Air aveau escală la Torino.

Zborurile între Oradea și Torino aveau loc de două ori pe săptămână, joia și duminica. Vlad Cristescu, Senior Network Development Executive la Blue Air, a declarat pe pista Aeroportului Oradea că primul zbor de la Torino a avut un grad de ocupare de 60%.

Pasagerii care și-au cumpărat deja bilete la cursele de după 18 mai vor primi un mail de la Blue Air în care vor fi informați că au două posibilități: sau să le fie rambursați banii sau să își aleagă un alt bilet la cursele companiei.

Blue Air continuă să opereze zboruri interne de pe Aeroportul Oradea spre București, Iași (cu escală la București) și Constanța, dar și externe spre Larnaca – Cipru (cu escală la București).

Record la Aeroportul Oradea. Peste 1 000 de călători într-o singură zi la Aeroportul Oradea. Peste 1 000 de călători într-o singură zi



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor