Bogdan Ţibîrnă şi-a prelungit contractul

De Gavril Nutiu
Bogdan Ţibîrnă FOTO: ROLLANDFOTO
Bogdan Ţibîrnă FOTO: ROLLANDFOTO
Bogdan Ţibîrnă, jucător al vicecampioanei României la baschet masculin, CSM U Oradea, şi-a prelungit contractul cu echipa sa.

Clubul orădean şi internaţionalul român au ajuns la o înţelegere privind continuarea colaborării, până la finele sezonului competiţional 2016/2017. Aflat într-un program de recuperare după operaţia suferită la ligamentele încrucişate ale genunchiului, baschetbalistul în vârstă de 23 de ani a decis să-şi continue activitatea tot la echipa noastră. Clubul orădean i-a propus lui Bogdan prelungirea contractului, imediat după grava sa accidentare din meciul cu CSU Asesoft Ploieşti, din etapa a doua a actualei ediţii. Noul contract dintre cele două părţi va intra în vigoare după expirarea actualei înţelegeri, în vara anului viitor.

Pivotul înalt de 2,10 metri este unul dintre cei mai vechi componenţi ai echipei noastre, aflându-se la cel de-al patrulea sezon la CSM U Oradea. Ţibîrnă a disputat 114 meciuri cu formaţia orădeană, dintre care 95 în Liga Naţională, 13 în Cupa României şi şase în FIBA EuroChallenge.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !