Bolnav din Medgidia, recunoscător la noi

De Otilia Șandor
Reactualizat la:
1Comentariu
Bolnav din Medgidia, recunoscător la noi
Un constănţean a fost uimit de calităţile halatelor albe de la noi.

Un bolnav din Medgidia a ţinut morţiş vreme îndelungată, să mulţumească prin intermediul JB, mai multor cadre medicale şi nemedicale din Bihor.

Omul a încercat să trimită şi pe mail o scrisoare de mulţumire, nu a reuşit, dar tot nu s-a lăsat.

După circa o lună, bărbatul a trimis o scrisoare, prin poştă, către redacţia JB.

Dată fiind dorinţa lui atât de mare de a-şi exprima recunoştinţa faţă de ai noştri angajaţi sanitari, JB a fost de acord să facă cunoscută povestea lui.

Fostul bolnav, Nicolae Matei, transmite pe o coală de hârtie, câteva rânduri prin care îşi arată recunoştinţa faţă de cadrele din Băile 1 Mai, dar şi către chirurgul Marcel Zdrâncă, de la Spitalul Judeţean Oradea, dar şi şoferului Ovidiu şi asistentei Daniela de la Ambulanţa Oradea.

Bărbatul spune că e pensionar şi în 6 aprilie a.c. a venit, prin casa de pensii, cu bilet, la tratament, la Băile 1 Mai. A făcut o criză de fiere (omul spune că suferea de ceva vreme şi mai făcuse şi alte crize biliare). A venit „Salvarea” şi în două-trei ore, bărbatul spune că a şi ajuns pe masa de operaţie, intervenţia fiind făcută „cu măiestrie” de către dr. Marcel Zdrâncă şi colegi ai acestuia. Bolnavul spune că nu a avut nicio durere post operatorie şi îl consideră pe dr. Zdrâncă (ucenic al reputatului şi regretatului dr. Iosif Coş – n.n.)  „a doua mamă” nu doar pentru faptul că l-a salvat ci şi pentru „caracterul uman”. Pentru această calitate, bolnavul mulţumeşte şi directoarei de la Băile 1 Mai, care a permis familiei să îl viziteze la spitalul din Oradea cu maşina ei de serviciu, dar şi şoferului Ovidiu şi asistentei Daniela, care l-au condus până la Medgidia şi, nu în ultimul rând, maseurului din 1 Mai, care i-a returnat un tub cu ulei de masaj, după ce a auzit că a fost operat la fiere.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor