Formaţia CS Crişul, care era lidera clasamentului după primul turneu final, de la Oradea, a debutat cu o remiză în faţa uneia dintre contracandidatele la titlul naţional, Steaua, scor 6-6. Acest rezultat a obligat echipa noastră să câştige toate celelalte partide rămase pentru a mai putea spera la primul loc, mai ales după ce Steaua a dispus de Dinamo în etapa a treia, scor 6-4. Băieţii antrenorului Ciprian Câmpianu şi-au învins categoric următoarele trei adversare, CSŞ nr. 3 Bucureşti, CSM Cluj-Napoca şi Amefa Arad. La rândul său, Steaua a trecut la limită de CSŞ nr. 3 Bucureşti, scor 8-7, după un meci în care a fost favorizată de arbitraj. „Mi-am dat seama încă de la partida noastră cu Steaua că jocurile sunt făcute pentru ca această echipă să devină campioană. Era singura şansă a Stelei de a cuceri ceva în actualul sezon, după ce la seniori a terminat abia pe locul trei, iar la juniori unu nu a contat”, a afirmat directorul CS Crişul, Ionel Bungău. Totul urma să se decidă în ultima etapă, în care era programat derby-ul dintre Dinamo şi Crişul.
Au pierdut derby-ul
Meciul a avut o miză mare în special pentru echipa noastră, care era obligată să câştige pentru a putea deveni campioană. În cazul unei remize, titlul i-ar fi revenit Stelei, iar Crişul era vicecampioană. Din nefericire, s-a întâmplat o a treia variantă, victoria dinamoviştilor, care a dus la clasarea pe primele locuri a celor două formaţii bucureştene. Dinamo a condus pe tabela de marcaj, susţinută discret de arbitrii Brosovszki şi Manea, iar Crişul nu a avut puterea să egaleze, scorul final fiind 5-4. „M-am întrebat de ce suntem întotdeauna conduşi de un arbitru bucureştean în astfel de meciuri decisive. De ce nu primim oare şi un arbitru din Oradea? De data asta, hoţia nu a fost atât de mare ca altădată, au fost însă câteva decizii în momente cheie, care au înclinat balanţa. Am avut un gol valabil anulat fără motiv, dar acum nu mai contează, Dinamo a câştigat, Steaua a luat titlul şi toată lumea de acolo a fost fericită”, ne-a declarat directorul CS Crişul, Ionel Bungău. Bogdan Paleacu a fost declarat cel mai tehnic jucător al campionatului.
CN DE POLO JUNIORI II
Rezultatele înregistrate de echipa Crişul Oradea la cel de-al doilea turneu final, disputat la Bucureşti:
Crişul – Steaua 6-6 (1-0, 2-1, 0-5, 3-0). Au marcat pentru Crişul: Paleacu 4, Gabor 1, Pop 1.
CSŞ nr. 3 Bucureşti – Crişul 3-11 (2-3, 1-2, 0-4, 0-2). Au marcat pentru Crişul: Kováts 3, Szabó 2, Paleacu 2, Gabor 2, Terec 1, Pop 1.
Crişul – CSM Cluj-Napoca 16-4 (3-2, 3-1, 6-0, 4-1). Au marcat pentru Crişul: Paleacu 3, Kováts 3, Szabó 2, A. Alexandrescu 2, Hainer 2, Tarnok 2, Török 1, Terec 1.
Crişul – Amefa Arad 16-2 (5-0, 5-1, 4-0, 2-1). Au marcat pentru Crişul: A. Alexandrescu 3, Gabor 3, Szabó 2, Hainer 2, Mureşan 2, Kováts 1, Terec 1, Paleacu 1, Tarnok 1
Dinamo Bucureşti – Crişul 5-4 (2-0, 1-2, 2-1, 0-1). Au marcat pentru Crişul: Gabor 2, Paleacu 1, Pop 1.
Clasament final: 1. Steaua, 25 puncte (golaveraj 103-52); 2. Dinamo, 24 puncte (117-44); 3. Crişul, 22 puncte (117-48); 4. CSŞ nr. 3 Bucureşti, 12 puncte (72-80); 5. Amefa Arad, 4 puncte (45-134); 6. CSM Cluj-Napoca (43-139), 0 puncte.
Citiți principiile noastre de moderare aici!