Bulină pe certificatele fiscale

De Cristina Ghilea
Sorin Iacob, adjunct la Direcţia Economică şi „presa” de originalitate
Sorin Iacob, adjunct la Direcţia Economică şi „presa” de originalitate
După scandalul şpăgii din Piramidă, Primăria implementează o măsură de securizare a documentelor.

De luni, certificatele fiscale eliberate de Primărie vor purta, în josul paginii, un aşa numit timbru sec. Asta ca măsură de securitate suplimentară, necesară pentru a limita falsurile, spune viceprimarul Ovidiu Mureşan. Introducerea acesteia a fost anunţată de edil cu ceva vreme cu în urmă, imediat după scandalul iscat de arestarea unei funcţionare a Direcţiei Economice, prinsă că a luat mită chiar pe coridoarele Primăriei.

La vremea aceea a ieşit la iveală că, cu ajutorul unui contract de vânzare cumpărare a unei maşini antedatat şi cu un certificat fiscal este posibilă radierea din registrele Primăriei a unui bun impozabil. Pentru un plus de „originalitate” şi control asupra documentelor, şefii Direcţiei Economice au luat această iniţiativă.

De luni, bulina va fi nelipsită pe cerificatele fiscale

Autocolant presat

Soluţia de securizare constă din aplicarea unui autocolant rotund cu marginile zimţate, în josul certificatului fiscal, peste care se presează un text dispus circular, cu stema Oradiei la mijloc. „Este un sistem de securizare pentru certicatele fiscale care reduce posibilităţile de falsificare. Ne dorim ca toate instituţiile şi entităţile publice care intră în contact cu aceste documente să verifice aplicarea sigiliului, atat pe faţă cât şi pe verso, precum şi folia autocolantă aurie”, precizează vicele.

Pentru 1.500 de lei, Primăria a cumpărat trei „ştampile” cu ajutorul cărora se aplică „tibrul”. Edilii susţin că introducerea sistemului de securizare nu-i va costa nimic în plus pe orădeni şi nici nu va afecta promptitudinea cu care se eliberează cerificatele fiscale.

Aceste documente sunt necesare pentru atestarea situaţiei fiscale pentru terenurile, imobilele, maşinile sau alte bunuri impozotabile pe care o deţinătorul doreşte să le înstrăineze sau să le gireze către bănci sau alte instituţii. Certificatul fiscal se poate primi pe loc cu o taxă de urgenţă de 20 de lei, sau în decurs de câteva ore, pentru 4 lei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase