Campanie inedita: Nu vota!

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
Campanie inedita: Nu vota!
O companie de publicitate din Cluj-Napoca – Trend Communication – a pus în circulaţie o serie de afişe menite să stimuleze prezenţa la urne, pentru duminică. Chiar dacă se află sub dictonul “Nu vota!”, mesajul este tocmai pe dos: “Nu vota! Lasă-mă să fac şi eu un ban cinstit”.

Sau “Nu vota! Două kilograme de făină şi un litru de ulei vor vota în locul tău”. Ori “Nu vota! Altcineva are pregătită o ştampilă să voteze şi pentru tine”. Aşadar, comunicatorii încearcă să aducă argumente în favoarea prezenţei la vot ilustrând tocmai elementele negative ale politicii româneşti: promisiuni deşarte, nepotism, electorat activ cu nivel educaţional redus, pomeni electorale, voturi cumpărate. Prin aceste mesaje, comunicatorii speră să obţină un efect invers, încercând să le inoculeze cetăţenilor sentimentul datoriei de a vota.

Absenţa votului – cale deschisă spre fraudare

„Argumentele care spun că dreptul la vot trebuie exercitat pentru că doar aşa primim legitimitatea de a-i critica pe aleşi sau că în trecutul recent s-a murit pentru recăpătarea acestui drept sau că este singura modalitate de a ne implica în viaţa cetăţii s-au spus de prea multe ori, aşa că au devenit clişee. Există însă şi un alt argument, mai simplu şi mai pragmatic, la care e bine să reflectăm: absenţa votului deschide căi spre metode tot mai facile de fraudare, care pot să determine rezultate contrare voinţei majorităţii, inclusiv prin deturnarea propriului nostru vot, fără să o aflăm vreodată”, a declarat Adrian Demian-Groza, specialist în marketing politic.

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !