Campioni care obliga

De Călin Corpaş
Cornelia Deiac
Cornelia Deiac
Baza sportivă atletică a Bihorului e la pământ. O veste bună, totuşi: se extinde sala U. Oradea.

Şcoala orădeană de săritori este de elită pe plan naţional, având şi performanţe internaţionale. Suficient să amintim de Ligia Grozav, campioană mondială de junioare în 2011, la săritura în înălţime, şi de Cornelia Deiac, multiplă campioană naţională la săritura în lungime şi locul VII la Europenele disputate în februarie, la Goteborg. Li se alătură o întreagă pleiadă de medaliaţi, băieţi şi fete. Însă săritorii noştri se antrenează la Debreţin sau aiurea, fiindcă la Oradea nu sunt condiţii. Cu atât mai puţin în Băile Felix, unde pista de alergare din pădure a ajuns în ultimul hal, de când e administrată de către Direcţia Silvică, din 2005 încoace. Pista a ajuns să fie călcată în picioare de cirezile de dobitoace. La fel cum sunt vizibile urmele adânci lăsate de căruţe, tractoare şi alte utilaje. Cu îngăduirea Ocolului Silvic Oradea.

Au fost unele speranţe când orădeanul Sorin Moldovan a ajuns vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Tineret şi Sport (ANTS). Dar în mandatul său s-a obţinut doar renovarea birourilor DJTS Bihor şi mai puţin a bazelor sportive. Acum, un alt june politician orădean, Emilian Pavel, a ajuns directorul Ministerului Tineretului şi Sportului, poziţie din care ar putea sprijini proiectul LPS Bihorul de a-şi moderniza arhaica pistă de pe Stadionul Tineretului. Până atunci, Ion Sandu, care a câştigat recent şefia Federaţiei de Atletism în faţa Gabrielei Szabo, a decis să extindă sala de atletism a Universităţii Oradea (UO), prin propria sa firmă de construcţii. Însă nu instituţional, ci printr-un efort financiar personal!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase