Cântare fără probleme în pieţele din Oradea

De Dan Birta
2Comentarii
Cântare fără probleme în pieţele din Oradea
Biroul Român de Metrologie Legală a inițiat o acțiune de control privind asigurarea exactității, a uniformității măsurilor și legalitatea mijloacelor de măsurare utilizate în piețe agroalimentare, târguri și oboare, pentru măsurări folosite în tranzacțiile comerciale pentru determinarea maselor.

La acțiunile de control de pe raza de competenţă a Serviciului Județean de Metrologie Legală Bihor au participat şi inspectori din alte Servicii Județene de Metrologie Legală din structura Direcției Regionale de Metrologie Legală Cluj-Napoca, cu sprijinul personalului Laboratorului Regional din cadrul Direcției Regionale de Metrologie Legală Cluj-Napoca.

„În perioada 25.11.2017 – 26.11.2017 au fost controlate pieţele Obor, Nufărul şi Rogerius din Oradea. Au fost testate un număr de 24 mijloace de măsurare şi au fost încheiate 15 procese verbale de control metrologic”, transmite Serviciul Judeţean de Metrologie Legală Bihor.

În ce privește controlul legalității mijloacelor de măsurare, toate mijloacele de măsurare controlate au fost legale şi aparatele cu indicarea preţului indicau clar calculul prețului, respectiv prețul unitar, rezultatul cântăririi și prețul pentru cantitatea de produs cântărită.

Acţiunea de control va continua urmând a se efectua controale şi în alte piețe agroalimentare, târguri și oboare de pe teritoriul judeţului Bihor.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor