Cardul de sănătate e pentru evazionişti

De Otilia Șandor
3Comentarii
Cardul de sănătate e pentru evazionişti
Din 1 mai, serviciile medicale „se dau” pe card de asigurat sau adeverinţă.


În baza directivelor din Bucureşti, şefii caselor de asigurări de sănătate din ţară şi cei ai direcţiilor de sănătate publică au primit ca temă de casă organizarea unei conferinţe de presă comune prin care să mediatizeze utilitatea cardului de sănătate şi faptul că din 1 mai serviciile medicale şi farmaceutice vor fi validate şi decontate doar pe baza cardurilor de sănătate.

Pentru evazionişti

În presa centrală s-a arătat că investiţia în cardul de sănătate a costat ţara 50 de milioane de euro, bani pe care se doreşte a fi recuperaţi şi înmulţiţi prin stoparea evaziunii din sistemul sanitar. Concret, nu se vor mai deconta servicii medicale şi medicamente în numele unor persoane care nu beneficiază de ele (şi nici nu ştie că pe numele lor s-au emis diverse servicii medicale şi reţete).

Şeful Casei de Asigurări de Sănătate Bihor. dr. Ionuţ Gheorghe, a declarat astfel că se speră ca în acest fel să se oprească evaziunea fiscală fiindcă nimeni nu va putea avea acces la servicii medicale şi farmaceutice din bani de la CAS dacă nu are card sau adeverinţă de asigurat.

Card sau adeverinţă

Nu e obligatoriu să ai card de sănătate şi asiguraţii care nu doresc să aibă card trebuie să îşi scoată adeverinţă de asigurat de la Casa de Asigurări de Săbătate Bihor care e valabilă trei luni. Copiii până la 18 ani nu au deloc nevoie de card de sănătate fiindcă sunt asiguraţi din oficiu şi rămân practic singura nişă prin care se poate continua evaziunea fiscală.  În Bihor, sunt 428.562 asiguraţi (persoane adulte) şi dintre aceştia doar 12.000 nu au intrat în posesia cardurilor, iar 60 au refuzat primirea cardului şi vor alege să ăşi scoată adeverinţă de la CAS Bihor.

Cititor şi utilitate

Pentru a se putea folosi, e nevoie ca furnizorii de servicii medicale să aibă cititoare de card. Şeful CAS Bihor dă asigurări că în Bihor 90% dintre furnizori au deja cititoare de card. Lipsuri sunt la unele specialităţi medicale din ambulatoriile de spital aflate la Oradea şi în judeţ.

De reţinut că acest card de sănătate nu e pentru date medicale ci doar pentru autentificarea calităţii de asigurat. Pe card se pot totuşi inscripţiona, la cererea posesorului de card (în afara datelor din buletin) şi grupa sanguină, boli cronice, alergii şi accept pentru donare de organe (cu declaraţie notarială doar.

Un alt proiect vizează formarea de dosar medical electronic pentru fiecare asigurat, ce se estimează a se finaliza la sfârşitul acestui an. În acest sens, cardul sau adeverinţa sunt „cheia de acces” a dosarului medical electronic. De reţinut şi faptul că acest card nu e voie să fie reţinut de niciun furnizor şi de fiecare dată asiguratul va valida serviciul prin introducerea pinului (ca la cardul bancar) şi îl va lua înapoi.

Situaţii de plată a cardului

Cei care pierd sau distrug cardul de sănătate, dar şi cei care şi-au schimbat datele de identificare vor primi un card dublicat însă contra cost. Aceste persoane vor trebui sî facă cerere la CAS şi vor plăti cheltuielile de producţie ( 2,2 euro +TVA/ card) şi distribuire prin poştă (2,74 lei +TVA/card), iar până la obţinerea noului card vor beneficia de servicii medicale şi medicamente în baza unei adeverinţe de înlocuire.

În posesie

Şeful CAS Bihor reaminteşte asiguraţilor bihoreni modalitatea de folosire a cardului. Odată intraţi în posesia cardului de sănătate, asiguratul îl va prezenta la prima vizită la medic, indiferent dacă este medic de familie, specialist sau alt furnizor de servicii medicale, mai puţin furnizori de medicamente şi de dispozitive medicale, unde cardul va fi activat.

De reţinut şi faptul că introducerea de cinci ori incorect a pinului duce la blocarea cardului. Deblocarea se va face tot prin CAS Bihor, care se ocupă şi de primirea unor aparate pentru deblocarea cardurilor cu pinuri greşite.

Despre pinul cardului

Cardul de sănătate se foloseşte la fel ca şi un card bancar şi se activează prin introducerea unui pin din patru cifre, ales de fiecare asigurat în parte.

– Personalizarea pin-ului este obligatorie, altfel cardul rămâne în stare inactivă şi nu poate confirma servicii medicale în sistem.
– Personalizarea pin-ului reprezintă activarea cardului naţional şi se realizează la prima vizită la un furnizor de servicii medicale.
– Acest pin va fi introdus de către asigurat la primirea fiecărui serviciu medical pentru validarea şi, mai apoi, decontarea acestuia din fondul asigurărilor sociale de sănătate.
– Dacă pin-ul personalizat este introdus greşit de cinci ori consecutiv, cardul se blochează.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor