Casă construită în timp record

De Simona Albinaru
Casă construită în timp record
Cu ajutorul volunatrilor Habitat și Henkel au reuşit să ridice o casă pentru o familie săracă în doar şase zile.

Cei șapte membri ai familiei Rudaru locuiau de câteva luni bune într-un container metalic de zece metri pătrați. Aici încap doar două paturi, o masă cu un televizor vechi de 14 ani și un fel de sobă, la care se încălzesc. Dintr-un capăt al altuia al contanierului este trasă o sfoară pe care se usucă rufele. Bucătăria este înjghebată într-un cotlon de lemn afară unde, când plouă, pâmântul de jos se transformă în noroi. Apa curentă și WC-ul sunt tot afară, în curte. Din cauza riscului foarte mare de a se prăbuși, primăria nu i-a mai lăsat să locuiască în casa bătrânească, iar containerul este ajutor de la o fundație până în luna mai.

„Nevoia de locuire decentă a familiei Rudaru era atât de urgentă încât am decis să folosim acest tip de construcție, accelerată. Casa a fost gata în proporție de 90%, inclusiv finisajele, în doar șase zile. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără sprijinul companiei Henkel și angajaților săi care au muncit de dimineața până seara la construcția casei”, a spus Mario DeMezzo, Director Național Habitat for Humanity România.

Trei beiuşeni inimoşi au dat şi ei o mână de ajutor la ridicarea casei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !