Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean

De Cristian Horgoș
1Comentariu
Ce m-a frapat la Roma ca oradean si ardelean
Am ales o cursă aeriană low-cost și ne-am cazat tot ieftin, în raport cu serviciile oferite, într-un apartament de lângă Circo Massimo, adică taman în miezul Cetății Eterne.

În doar trei zile am fost nevoiți la un turism de viteză, cu consum rapid de Capelă Sixtină, Moise de Michelangelo, Pantheon, Da Vinci și Laocoon în Muzeul Vaticanului și alte multe minunății despre care nu vă împărtășesc impresii căci nu sunt critic de artă. Ci eventual vă îndemn să puneți niște bănuți deoparte ca să mergeți să le vedeți nemijlocit, nu pe internet, în almanahuri sau reviste de cultură.

Cu speranța că veți alege să cheltuiți în total câteva sute de euro pentru a merge la Roma și Vatican în loc de, să zicem, un sejur la Mamaia sau Predeal, vă supun atenției două aspecte care mi-au suscitat un plus de interes. Primul, ca orădean.

Roma antică și medievală, după cum am văzut-o de pe acoperișul Basilicii Sf. Petru, e cam cât Oradea. Aglomerarea de monumente celebre e năucitoare. Însă la fel de surprinzătoare e bogăția de verdeață pe un tărâm atât de valoros, cultural, turistic și imobiliar.

Pini înalți cât Coloseumul și Arcul de Triumf îi domină din imediata vecinătate fără ca edilii să se teamă că le-ar putea obtura belvederea.

Printre multitudinea de arbori maturi destui sunt înclinați la 45, 60 sau 70 de grade fără ca tehno-responsabilii de la Spații Verzi să-i considere pericol public pentru afluxul de turiști.

Pe lângă monumente, la tot pasul întâlnești cetăți în felurite stadii: ruine, semi-ruine sau bine păstrare. Însă nu s-a tencuit niciun centimetru pătrat de cetate străveche.

Și în toată Roma istorică, străduțele, șoselele și piețele renumite sunt pietruite cu cuburi bazaltice. La fel cum era și toată Oradea până în urmă cu câteva decenii. Și pe nevăzute, vă dați seama că în centrul Romei traficul auto și pietonal nu e în niciun caz mai mic decât în Oradea. Însă nimeni nu e incomodat de piatra bazaltică, șefuită de amprenta vremii, ci îi apreciază farmecul armonizat cu peisajul arhitectural. Eventual, sunt incomodate firmele care mai intervin la rețelele de apă-canal, și care trebuie să refacă atent pavajul original, nu să arunce bazalturile prin moloz ca să tragă rapid un covor de bitum.

Oare s-ar putea inventaria măcar acum pavajele medievale ale Oradiei, câte au mai scăpat de avântul construcțiilor betono-asfaltice? Și nu mă refer la graniturile chinezești, decupate industrial, care ne au dat Corsoului aspect de drum uzinal.

Oare s-ar putea socoti de trei ori înainte de să tăiem un copac?

Oare nu ar trebui regândit proiectul de transformare a acareturilor Cetății în elegante sedii administrative cu alură de hale en-gros.

Iar ca ardelean, m-a frapat un aspect, sper ecumenic, dar din păcate delicat pentru vremurile pe care le trăim in vestul României.

În esență, m-am bucurat când în Muzeul Vaticanului am găsit o mică secțiune de iconografie specfic bizantină, cu artă picturală sau mozaicală rusă, grecească și cretană.

Surprize mai mari am avut însă în străvechea biserică Sf. Clementin precum și în Catedrala Santa Maria Maggiore in Laterano, considerată Mama tuturor Bisericilor, fiind întemeiată de Constantin, primul împărat roman care a instituit creștinismul ca religie a imperiului.

Biserica Sf. Clementin, clădită pe un templu pre-creștin afundat de milenii în subteranul actualei Rome, are și ea, pe lângă operele de artă creștin-apusene, și o serie de picturi murale și mozaicuri specifice creștinismului răsăritean, mai cunoscut ca ortodox.

Iar la Catedrala Santa Maria Maggiore până și fundalul principalului altar e ornat cu sfinți realizați într-o manieră eminamente bizantină. Apoi, după Marea Schismă, decorațiile devin din ce în ce mai apusene, catolice. (detalii vizuale gasiti berechet pe net)

Evident, ca trăitor într-o Transilvanie încă bulversată de fricțiuni catolico-ortodoxe, m-am bucurat că am găsit în două mari biserici ale lumii dovada vie și perenă că ambele mari religii creștine au fost odată una, și poate vor reveni cândva.

Deocamdată însă, aș putea încerca să explic de ce momentan simt că principala vină a evacuărilor bisericești cu jandarmi, din Ardeal, o poartă înalții ierarhi din ambele confesiuni. O culpă comună, chiar dacă nu chiar egală.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor