„Cel mai frumos ar fi să tacă”

De Călin Corpaş
Reactualizat la:
5Comentarii
„Cel mai frumos ar fi să tacă”
Vicele Consiliului Județean, Traian Bodea, se simte dator să răspundă acuzelor emise cu o zi înainte de PNL Bihor. Liberalii acuză lipsa parcurilor industriale.

A făcut-o proferând acuze la adresa grelei moșteniri liberale pe care a găsit-o la CJ, în 2016, la pachet cu o degrevare a persoanei sale față de noile informații apărute, vizavi de intenția Consiliului Județean de a achiziționa două unități de cazare turistică. „Cel mai frumos ar fi (ca liberalii – n.red.) să tacă, dacă nu au făcut nimic 8 ani”, se exprimă Bodea la adresa acestora, precizând că în 2016 nu a găsit la Consiliul Județean niciun titlu pentru vreun parc industrial în județ. În schimb, a acuzat-o pe fosta directoare de la SC Parcuri Industriale Bihor SRL, moștenită din mandatul președintelui Cornel Popa, despre care Bodea afirmă că și-a decontat pe firma Consiliului Județean cheltuieli la coafor și și-a închiriat propria sa mașină către SC Parcuri Industriale Bihor SRL.

Cu o zi înainte, consilierul județean PNL Gheorghe Neag declara că, după trei ani, în dreptul conducerii Consiliului Județean ar trebui să vorbească faptele, nu vorbele.

Dacă liberalii susțin că trebuie insistat pe parcul de la Tileagd și acuză șefii CJ că împrăștie banii spre mai multe aventuri industriale în județ, cu iz electoral PSD-UDMR, în schimb Bodea asigură că parcul industrial de la Tileagd va fi finalizat în acest an. Acesta s-ar afla la 40 – 45% ca stadiu fizic și valoare de decontare, susține Bodea, chiar dacă înainte cu o zi liberalii avansaseră un procent de doar 10%!

Achiziții pe șestache?

În schimb, Bodea insistă și acum că nu știe nimic despre intențiile Consiliului Județean de a achiziționa hoteluri și cabane turistice, Hotelul Contele Dracula din Vadu Crișului și Cabana Miramonte din Vârtop. „Mie, în calitate de vicepreședinte, nu mi s-a adus la cunoștință, nu am văzut niciun document prin care să se solicite așa ceva, și în cadrul alianței nu s-a purtat nicio discuție despre o astfel de achiziție. Nu văd implicarea CJ în cumpărarea de unități de cazare turistică”, s-a exprimat Bodea, inclusiv miercuri.

În ciuda actului care certifică existența unei asemenea cereri către CJ Bihor din partea AMD Bihor, pus la dispoziție de către PNL, atât el, cât și celălalt vicepreședinte, Ioan Mang, au negat și în ședința de plen a Legislativului județean o astfel de ipoteză. Însă poziția președintelui Pasztor se cere, în continuare, cristalizată. În ceea ce-l privește pe Banto Norbert, directorul executiv al AMD Bihor, sunt informații că acesta a înaintat cererea către CJ, fără să popularizeze acest lucru în sânul structurii pe care o conduce.

Liberalii acuză vicii în adoptarea bugetului județean, pe care îl vor contesta. Totodată, este blamată strategia privind parcurile industriale din județ, care întârzie să apară. „Este o intenție premeditată de a ascunde modul în care este cheltuit bugetul județului Bihor. Vom ataca și procedura d...



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor