Centuri şi avioane de la Popa

Centuri şi avioane de la Popa
Cornel Popa a venit joi la partid, pentru a-şi anunţa câteva viitoare realizări din postura de preşedinte de judeţ.

Popa a venit cu documentul de la minister, ce ar trebui să certifice faptul că, într-un final mult aşteptat, Aeroportul Oradea va avea o pistă nouă şi, deci, va putea găzdui avioane de dimensiuni medii şi mari. Liberalul are şi o schemă de subvenţii pentru a peţi companiile aeriene. Popa a anunţat scoaterea la licitaţie şi a proiectelor rutiere din jurul Aleşdului, respectiv Beiuş-Ştei. Preşedintele CJ Bihor ar subvenţiona companiile aeriene, numai să vină să opereze pe Aeroportul Oradea.

Preşedintele Consiliului Judeţean s-a înfăţişat ieri în faţa presei, la sediul PNL Bihor, pentru a-şi capitaliza câteva anunţuri optimiste privind viitoare lucrări în Bihor. Popa a re-anunţat, joi, aprobarea finanţării pentru modernizarea pistei Aeroportului Oradea, venind în acest sens cu un document de la Ministerul Transporturilor. În acea decizie ministerială, sunt declarate prioritare aeroporturile din Iaşi, Oradea şi Craiova. Preşedintele CJ spune că în perioada următoare va fi semnat contractul de finanţare. Însă nu a putut preciza când şi nici suma exactă ce va fi finanţată, estimând doar suma de 22 milioane de euro. Acelaşi Cornel Popa a ţinut să le mulţumească orădenilor de la minister – Valentin Trifan şi Marcel Boloş – care au facilitat finanţarea acestor proiecte în Bihor.

OK european la ajutoare

Tot în legătură cu Aeroportul, Cornel Popa anunţă că europenii şi Consiliul Concurenţei au acceptat schema ajutorului de stat pe care CJ Bihor intenţionează s-o acorde companiilor aeriene, pentru a le încuraja să înfiinţeze zboruri de la şi spre Oradea. Acordul Comisiei Europene cu un asemenea ajutor de stat era obligatoriu, din moment ce modernizarea pistei se va face cu bani europeni. Popa a anunţat şi cuantumul stimulentelor pentru companiile aeriene interesate de Oradea: 20 euro/pasager îmbarcat în primul an de operaţiuni, 19 euro/pasager în al doilea an, 18 euro/pasager în al treilea an, 17 euro/pasager în al patrulea an şi 16 euro/pasager în al cincilea. „Acest ajutor va fi acordat de Consiliul Judeţean cu condiţia ca cei care vor beneficia de această schemă să se oblige să opereze zboruri încă cel puţin cinci ani la Oradea, după expirarea acestui ajutor sau subvenţie”, susţine preşedintele CJ Bihor. Cornel Popa spune că va face un sondaj pentru a stabili primele destinaţii internaţionale pentru Oradea şi spune că opinia mediului de afaceri va avea prioritate. „Direcţia ar fi către Germania şi Italia, Spania”, spune, în avanpremieră, preşedintele. Mai există o problemă pentru aerogara orădeană, pe lângă actuala pistă expirată, bună doar pentru avioane de dimensiuni mici, cu capacitate de maximum 70 de pasageri. Este vorba despre… combustibil. Astăzi, la Aeroportul Oradea nu există o staţie de combustibil pentru alimentarea avioanelor, din cauza lipsei zborurilor. Popa spune că împreună cu conducerea aerogării va trebui găsită o soluţie şi la această problemă.

Cornel Popa a readus în discuţie şi proiectele centurilor ocolitoare de la Aleşd, Nord şi Sud, respectiv de la Beiuş-Ştei-Vaşcău, acestea fiind deja scoase deja la licitaţie, în sistem electronic. Varianta de ocolire de la Aleşd va avea un total de 16,8 kilometri, un viaduct costisitor urmând a fi realizat peste lacul de acumulare de la Lugaş. Costurile estimate sunt pe măsură: între 244,6 şi 265,8 milioane de lei noi, fără TVA. Cealaltă centură, de la Ştei, are o valoare estimată între 382,6 şi 416,9 milioane de lei noi şi o lungime de 27,23 km, anunţă Popa.

Preşedintele CJ se declară mulţumit că în următoarea perioadă vor fi deschise şantiere în trei zone ale judeţului: pentru drumul Marghita – Tăşnad, precum şi la cele două centuri din judeţ. Scăpat de grijile demarării investiţiilor de mai sus, Popa promite că de acum îşi va intensifica eforturile şi în direcţia deblocării Autostrăzii Transilvania. Mai cu seamă că ministrul Şova spunea recent că aşteaptă ca în problemă să se implice şi autorităţile locale.



14Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor