BIHON

BIHON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Bihor
    • Comentariul zilei
    • Stiri inter(naţionale)
    • Celebritati/Lifestyle
  • Video
  • Meteo
  • Sport
    • FC Bihor
    • CSM Oradea
    • Sport Local
    • Stiri Sportive
  • Mica publicitate
    • Imobiliare
    • Angajari
    • Prestări servicii
    • Auto-Moto
    • Pierderi, Citaţii
    • Diverse – Vânzări/Cumpărări
  • Angajări
  • Compania de Apă
  • Întreruperi energie
  • Anunturi de interes public
    • Anunțuri Mediu, Ape
    • Licitatii
    • Convocator
Select Page
APLICAȚII
MOBILE
AndroidDescarcă aplicația BIHON iOSDescarcă aplicația BIHON
BIHON
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cetatea Oradea mai ofera surprize

Cetatea Oradea mai ofera surprize

la 19 November 2012 14:47 Reactualizat la: 19 November 2012 14:47
19 November 2012 14:47 Reactualizat la: 19 November 2012 14:47
O piatră de mormânt sculptată a fost descoperită sub corpul A din Cetatea Oradea.
Scris de Cristina Ghilea - O piatră de mormânt sculptată a fost descoperită sub corpul A din Cetatea Oradea.

Trimite articolul

X

 Săpăturile arheologice care se fac concomitent cu şantierul de reabilitare al complexului monumental au scos recent, la iveală o piatră funerară în interiorul capelei gotice. „Piesa a fost descoperită sub zidăria estică a intrării în subsolul Corpului A, viitorul Muzeu al Cetăţii, la 2,5 m adâncime faţă de nivelul actual de călcare, aşezată pe direcţia Est – Vest. Piatră acoperă un cavou construit din cărămizi, situat pe latura nordică a capelei fostei catedrale gotice. Importanţa acestei decoperiri constă în fapul că piatra funerară a fost găsită chiar în locul în care a fost aşezată acum cca. şase secole, dar şi în faptul că aceasta se află într-o stare foarte bună de conservare”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei.

Date minimale

„Piatra tombală nu a fost încă mutată. Cazul nu e rezolvat 100%, în prezent avem doar date minimale. Nu ştim dacă mormântul a fost sau nu profanat. Piatra pare puţin mutată dar e de presupus că s-a mişcat din cauza unei alunecări de teren. Mai multe informaţii referitoare la mormânt şi ocupantul său ar trebui să avem cam într-o lună”, spune Dumitru Sim, managerul proiectului de reabilitare.

Artefactul are 160 cm lungime, 80 cm lăţime şi 25 cm grosime, cântărind aproximativ 750 kg şi este confecţionat din calcar. „Un material relativ comun, care denotă, fără a generaliza însă că, în comparaţie cu celelalte pietre tombale descoperite în Cetatea Oradea, realizate fie din marmură, fie din calcar dar cu o mai bogată ornamentaţie sau simbolistică, deţinătorul avea o mai mică putere economică, dar suficient de serioasă pentru a se putea înmormânta în biserică şi, conform credinţei, de a-şi asigura un loc în „veşnicie”, mai arată comunicatul.

Piatra lui Conrad

Pe marginea lespedei este sculptat textul funerar, compus din litere gotice de 10 cm lungime, 1,5 cm lăţime cu adâncimi variabile. Deoarece piatra are lungimea redusă, iar literele sunt lungi, sculptorul a folosit frecvent prescurtări, fapt care îngreunează dezlegarea şi citirea textului. O primă cercetare relevă că mormântul era proprietatea unui burghez înstărit, cu origini germane, pe nume Conrad. Din păcate inscripţia conţine foarte puţine informaţii – lipsesc chiar şi anul decesului sau a înhumării individului.

Pe suprafaţa mediană a pietrei sepulcrale se află un simbol funerar simplu, compus dintr-o cruce malteză, un coif şi un scut, care, de asemenea are în interior o altă cruce, de mărime mai redusă.

Lespedea are complementare două inele simple de fier, cu rolul de a ajuta la ridicarea pietrei.

Rară prin integritate

Un atu în plus, în valoarea ei, este dat de starea de conservare foarte bună în care se află, pentru că de cel puţin 130 de ani nu s-au descoperit pietre tombale întregi în Cetatea Oradea. „Trebuie să reamintim că în 1883 s-au descoperit pietrele tombale ale unor episcopi orădeni (Andreea Scolari, Sigismund Thurzo, Jackh de Coşeiu), înmormântaţi în catedrala episcopală gotică, aflată astăzi ca ruină sub curtea interioară a cetăţii. Aceste pietre sepulcrale pot fi văzute azi în sacristia Basilici Minor din Oradea”, se mai explică în comunicatul de presă.

Capela şi cavoul sunt datate în a doua jumătate a secolului al XV-lea, clădirea fiind adosată ulterior la faţada nordică a turnului nord vestic al catedralei, spun specialiştii. În următoarea perioadă arheologii de la Muzeul ţării Crişurilor, în colaborare cu reprezentanţii Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Istorice din Judeţul Bihor, vor efectua documentarea grafică a artefactului, după care vor ridica piatra tombală pentru a cerceta interiorul cavoului şi a găsi răspuns la datarea cât mai precisă a pietrei tombale şi în general a capelei.

 

Trimite articolul

X
Taguri:
cetatea oradea ,
mormant
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    powered by Surfing Waves

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Varga Gheorghe Ludovic, numit director interimar al CAS Bihor încă 6 luni
    Juristul Varga Gheorghe Ludovic a fost numit director general interimar al CAS Bihor până la ocuparea prin concurs al postului, dar nu mai mult de 6 luni.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Un orădean care a vândut cocaină, canabis și ecstasy și a predat toți banii furnizorului său, condamnat cu suspendare
    2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendare, pentru 7 tranzacții cu cocaină, canabis, ecstasy și drog cristal 3-CMC.

    BIHON Sport local

    Un fost portar orădean își construiește cariera de antrenor în Germania
    Orădeanul Alin Goia a dispărut din fotbalul românesc de mai bine de șapte ani și încearcă actualmente să-și construiască o carieră de antrenor cu portarii în Germania.

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă Oradea

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON CAO

    Anunț Compania de Apă

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Excedent de 18 milioane de euro și planuri ambițioase la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea
    Pe fondul constatărilor formulate de Curtea de Conturi în urma misiunii de audit desfășurate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Oradea, managerul unității, dr. Gheorghe Carp, a oferit, pentru Jurnal bihorean, o serie de explicații publice, subliniind că observațiile din raport trebuie interpretate în context administrativ și nu trebuie echivalate cu nereguli grave sau prejudicii aduse spitalului.

    BIHON Sport local

    FOTO
    Campionul din ring! „Pentru mine boxul a devenit un mod de viață, te face om, te ajută să te dezvolți”
    Performerul anului în boxul orădean este fără îndoială Mădălin Călugăr. Câștigător al Cupei României la 46 de kg la Drobeta Turnu Severin, în mai și campion național la 48 kg, la Oradea, pugilistul de la CS Crișul Oradea a confirmat și pe plan european.

    BIHON Ştirile judeţului Bihor

    Trenurile revin pe liniile din Bihor: CFR estimează redeschiderea a 183 km de cale ferată
    CFR S.A. estimează redeschiderea circulaţiei feroviare pe tronsonul Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor până la finalul lui 2026. 2
    • Bihon.ro
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Politica de confidentialitate
      • Redactia
      • Regulament postare și moderare comentarii

    Bihor Online

    ISSN 3008-234X

    ISSN-L 3008-234X

    Bihon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.