Salariul minim pe economie va crește la 1.250 de lei după ce reprezentanţii sindicatelor, ai patronatelor şi cei ai Guvernului au ajuns la o înţelegere în această privință.
ORADEA - Noul şef al Direcţiei Judeţene de Tineret, Bogdan Hossu (foto), va fi instalat mâine, marţi, în funcţie de către subprefectul Claudiu Pop. Evenimentul va avea loc de la ora 10, la sediul DJT Bihor din strada Mihai Eminescu (în curtea Inspectoratului Şcolar Judeţean).
HIDISEL - Pesediştii au descins
sâmbătă într-o pădure de
lângă Hidişelu de Sus, pentru a planta
copaci (stejar, gorun şi cireş). Cu o
săptămână în urmă, cei de
la Consiliul Judeţean au ţinut să planteze
arbori în aceeaşi zonă, în frunte cu
vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Nouă victorii din tot atâtea meciuri disputate în cele trei turnee au netezit drumul poloiștilor de la CS Crișul Oradea spre titlul național în competiția rezervată juniorilor U17.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primarul din Vașcău, Florin Ioan Porge, nu mai poate candida pentru încă un mandat – al șaselea – la conducerea administrației orașului bihorean.
BIHON Sport local
Ultimul turneu de verificare înainte de Euro 2024 de la Sarajevo s-a desfășurat la Podgorica (Muntenegru).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 1 mai, a început Luna curățeniei în Bihor, proiect aflat anul acesta la a patra ediție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ioan Purge, primarul comunei bihorene Gepiu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, sub acuzația de conflict de interese.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat marți, 30 aprilie, la Primăria Marghita, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Marghita.
BIHON Sport local
Club Atletic Oradea, CSO Ștei, Crișul Aleșd și ACS Oșorhei se luptă pentru titlul de campioană județeană la juniori A1 (U19).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De mai bine de patru ani a fost nevoie ca Tribunalul Bihor să pronunțe sentința în cazul unui tânăr care a fost la un pas să ucidă un polițist, pe centura Oradei.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda sărbătorii de 1 Mai, firmele responsabile cu întreținerea drumurilor au finalizat lucrările de asfaltare în zona Parcului 22 Decembrie din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De când a fost inaugurată, Transilvania Sport Arena din Oradea a devenit rapid punctul de întâlnire favorit pentru iubitorii de fotbal din regiune și nu numai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația CREFOP Oradea, partener educațional în programul național „Săptămâna verde”.