Cântăreţi şi dansatori din România, Grecia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Albania, dar şi invitaţi din Balcani, invitaţi de la Fara Armânească din România se află sâmbătă, la Timişoara, unde are loc o nouă întâlnire a Comunităţii Armeneşti din Banat.
Dansul sportiv românesc a reuşit o lovitură de imagine la Campionatul Mondial din China, acolo unde a reuşit să îşi adjudece un titlu mondial şi o clasare excelentă în prima parte a clasamentului. Printre evidenţiaţi s-au numărat şi timişorenii Alexandru Miculescu şi Andra Păcurar.
Dansatori din întreaga ţară şi nu numai s-au strâns vineri la Timişoara International Salsa Summit, manifestare care se desfăşoară până duminică 16 septembrie şi care îl are ca invitat pe binecunoscutul regizor, producător şi instructor Josue Joseph.
powered by Surfing Waves
BIHON Sport local
După ce a câștigat de două ori în sezonul regulat, Crișul Sântandrei a pierdut și a doua confruntare din play-off cu CSM Sighetu Marmației, grupare cu care se afla la egalitate de puncte.
FC Bihor
Inevitabilul s-a produs! După trei remize în meciurile directe, FC Bihor a reușit să obțină și avantajul moral al unei victorii în fața rivalei de la Poli Timișoara.
BIHON Sport local
Judoka Alex George Creț (CSM Oradea, antrenori Emil Morar și Dan Fâșie) are evoluții remarcabile la Campionatul European de seniori 2024, care se desfășoară la Zagreb.
Bihon CSM Oradea
CSM Oradea a câștigat categoric cel de-a doilea meci cu Rapid, din finala mică a ediției.
BIHON Sport local
Trei meciuri din prima etapă a returului play-off-ului din Liga 4 Bihor s-au desfășurat începând cu ora 11:00. Au fost meciuri în care oaspeții și-au adjudecat punctele puse în joc. În al patrulea joc al rundei, Foresta și Bihorul Beiuș au remizat.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Primăria Oradea dorește să creeze o zonă de recreere pe amplasamentul dintre strada Primăriei și strada Sulyok Istvan.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
La D&C Oradea, te așteaptă Noul Crafter Furgon cu un mega discount de 6.500 Euro plus TVA.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
După cum știți suntem în Postul Paştelui Ortodox, dar mâine, 28 aprilie, în duminica Floriilor avem dezlegare la peṣte!
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Anunțul a fost făcut sâmbătă, 27 aprilie, în Cetatea Oradea.
6
FC Bihor
Formatul actual al eșalonului trei permite echipelor care ajung în play-off să se întâlnească de cinci ori într-un sezon, chiar de șapte dacă dispută finala barajului.