O asociaţie de proprietari acuză Termoficare SA că a închis ochii la debranşarea unei locuinţe din zona unitară A, unde procedura e interzisă ferm. Cel puţin în teorie.
425 de cereri de debranşare s-au adunat la Electrocentrale SA la expirarea termenul de depunere, pe 15 septembrie. „Numai în ultima săptămână am primit peste 180 de cereri”, spune Eustafie Ilisei, purtătorul de cuvânt al regiei de termoficare.
Trei asociaţii de proprietari au primit ultimatum pentru ziua de marţi, 26 ianuarie, pentru a-şi achita restanţele faţă de Compania de Apă Oradea (CAO). În caz contrar, vor fi debranşate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Miercuri, 1 mai, a început Luna curățeniei în Bihor, proiect aflat anul acesta la a patra ediție.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ioan Purge, primarul comunei bihorene Gepiu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, sub acuzația de conflict de interese.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a semnat marți, 30 aprilie, la Primăria Marghita, contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă Marghita.
BIHON Sport local
Club Atletic Oradea, CSO Ștei, Crișul Aleșd și ACS Oșorhei se luptă pentru titlul de campioană județeană la juniori A1 (U19).
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De mai bine de patru ani a fost nevoie ca Tribunalul Bihor să pronunțe sentința în cazul unui tânăr care a fost la un pas să ucidă un polițist, pe centura Oradei.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ciuda sărbătorii de 1 Mai, firmele responsabile cu întreținerea drumurilor au finalizat lucrările de asfaltare în zona Parcului 22 Decembrie din Oradea.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
De când a fost inaugurată, Transilvania Sport Arena din Oradea a devenit rapid punctul de întâlnire favorit pentru iubitorii de fotbal din regiune și nu numai.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Asociația CREFOP Oradea, partener educațional în programul național „Săptămâna verde”.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Cu ocazia împlinirii a jumătate de veac de existență, Colegiul Tehnic ,,Alexandru Roman” din Aleșd a primit diploma și placheta aniversară ,,Dimitrie Gusti” pentru activitatea educativă prestată și pentru performanțele înregistrate.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Jurnal bihorean a studiat ultimele declarațiile de avere publicate, ale candidaților la Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor.
5
Bihon CSM Oradea
CSO Voluntari a câștigat categoric meciul trei cu CSM CSU Oradea, scor 96-78.
1