Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a primit online peste 8.600 de solicitări de finanţare pentru investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi non-agricole în mediul rural prin intermediul submăsurilor 6.2 şi 6.4 din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).
AFIR a publicat varianta finală a Ghidului Solicitantului pentru accesarea Schemei de ajutor de stat GBER, iar un proiect poate obţine până la 2,5 milioane euro.
Sesiunea de depunere a proiectelor se va desfăşura în perioada 12 iulie, ora 9.00 – 11 octombrie, ora 16.00. Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune este de 7,1 milioane de euro.
Fondurile nerambursabile alocate prin Submăsura 4.1 pentru investiții în exploatații agricole în sectorul vegetal, aferentă sesiunii anuale 2016, au fost epuizate.
powered by Surfing Waves
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Organizatorii oferă, printr-un concurs de proiecte, trei burse în valoare de 1200 de euro fiecare.
FC Bihor
Cu patru etape înainte de finalul play-off-ului în Liga 3, Seria 8, FC Bihor a pus 12 puncte în fața rivalilor de la Poli Timișoara și nu mai poate pierde locul 1.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
În ziua de azi, în care preocupările ecologice sunt din ce în ce mai importante, educația joacă un rol esențial în promovarea practicilor durabile. Ecologiștii Liceul Teoretic „Lucian Blaga” s-au angajat să cultive o atitudine responsabilă față de mediul înconjurător.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Tânărul Alex Topai, elev în clasa a XII-a la Colegiul Național „Onisifor Ghibu" din Oradea, se pregătește să reprezinte din nou România la Olimpiada Europeană de Geografie.
2
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Femeia de 58 de ani, a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Zece elevi bihoreni au obținut zece premii la Constanța.
1
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Medicul pneumolog orădean Dan Stamatiu, în vârstă de 62 de ani, va fi transferat din Ungaria la un penitenciar din România, unde își va executa pedeapsa la închisoare pe viață dictată pentru omor calificat și tentativă de omor calificat.
BIHON Sport local
Absent de la meciurile de verificare cu Ungaria, desfășurate la Oradea, bihoreanul Marius Balogh a revenit în forță la lotul național de minifotbal al României.
BIHON Sport local
Jucătoarea orădeană Giulia Safina Popa a câștigat Campionatul Național individual outdoor la categoria de vârstă U 18 ani feminin.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a anunțat mobilizarea a peste 1.000 de polițiști în stradă pentru a asigura ordinea și siguranța în timpul minivacanței de 1 Mai și a Sfintelor Sărbători de Paști de cult Ortodox.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
A fost depus spre finanțare proiectul de construire a noii autobaze, modernizare a depoului de tramvaie și de realizare a unei piste de biciclete.
1