Două tinere au suferit leziuni uşoare în urma unui acroşaj produs pe fondul nerespectării priorităţii în intersecţie.
Șapte persoane au fost rănite, dintre care trei grav, în urma unui accident care a avut loc în localitatea Bârzava din județul Arad. Un pasager dintr-un autoturism BMW, implicat în accident, a fost transportat la Spitalul Județean Timișoara cu elicopterul SMURD.
Două persoane au fost grav rănite și transportate la spital în Timișoara în urma unui accident care s-a petrecut la intrarea îl localitatea Gătaia, județul Timiș. Un autoturism Seat, în care se aflau patru persoane, a fost lovit de un tren, fiind nevoie de echipa de descarcerare pentru eliberarea căii ferate.
Patru persoane au fost rănite în urma unui accident produs din cauza neatenției la volan. În timpul unei depășiri, șoferul unui autoturism nu a păstrat o distanța laterala suficient de mare și a acroșat autovehiculul pe care îl depășea, acesta răsturnâdu-se. Șoferul teribilist este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
powered by Surfing Waves
Compania AstraZeneca a inițiat retragerea vaccinului său anti-Covid de pe piață, spunând că face acest lucru pentru că nu mai există cerere pentru el.
Un an și 4 luni de închisoare cu executare - este pedeapsa la care a fost condamnat de Judecătoria Oradea un bărbat din județul Neamț, acuzat de un șir de cinci infracțiuni pornit de la o banală tamponare.
1
Au fost depuse 3 oferte în cadrul licitației pentru dotări cu echipamente și digitalizarea Campusului pentru învățământ dual din Oradea.
În perioada 9-11 mai, Oradea redevine un hub internațional de robotică, cu peste 700 de concurenți din întreaga lume, care își vor da întâlnire anul acesta la Sala Sporturilor Antonio Alexe.
Proiectilul exploziv, în stare de funcționare, provenit din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în incinta unei balastiere de pe strada Traian Vuia din municipiul Beiuș.
Elevii se vor întoarce miercuri la cursuri după vacanţa de Paşte, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Ministerul Afacerilor Interne propune modificarea legislaţiei pentru a permite monitorizarea cu brăţări electronice a persoanelor aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu.