Marţea trecută, în sala de lectură a Bibliotecii municipale, s-a adunat destul de multă lume pentru a participa la comemorarea profesorului emerit Teodor Nes.
Doctor Alexandru Pop împlineşte azi 99 de ani şi este unul dintre cei mai înţelepţi orădeni.
powered by Surfing Waves
Marți, 30 aprilie, primarul Oradiei, Florin Birta și-a depus candidatura pentru al doilea mandat de primar al municipiului.
Mircea Mălan - vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și reprezentantul firmei Dumexim SRL au semnat, săptămâna trecută, contractul de proiectare și execuție a lucrărilor la Parcul Industrial Beiuș.
Echipa de voluntari de la Integritate pe bune, a realizat un raport, în care analizează componența Comisiilor de Apărare și Corupție din Camera Deputaților și componența CSAT.
1
Trei concurenţi vor dirija în finală, orchestra orădeană fiind cea care va alege câştigătorul concursului.
Temperaturile vor scădea în această săptămână la nivelul întregii ţări, iar valorile maxime nu vor mai depăşi 18 - 20 de grade Celsius, în timp ce probabilitatea de ploi va creşte după data de 2 mai, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Primăria Oradea a depus la finalul săptămânii trecute o serie de proiecte de investiții în infrastructura urbană și spațiile verzi ale orașului în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027.
1
Unde și cum voi putea vota la alegerile din 2024? În 2024 vor fi organizate patru runde de alegeri – europarlamentare (9 iunie), locale (septembrie), prezidențiale (posibil în perioada septembrie-noiembrie) și parlamentare (decembrie).
ERA Park Oradea trece la program special! Venind în sprijinul celor care își fac cumpărăturile aici, în perioada Floriilor, a minivacanței de 1 Mai și a Paștelui, centrul comercial din Calea Aradului nr. 62 va funcționa după un orar dedicat.
Uniunea a depus, duminică, listele de candidați pentru consilieri și dosarele de candidatură pentru președintele Consiliului Județean și Primăria Oradea.
Ciresica, locul de întâlnire al orădenilor timp de peste 40 de ani!