Cinci plecări de la CS Oşorhei

De Teodor Biriş
Cinci plecări de la CS Oşorhei
© Foto: Carmen Ile
Pentru noul sezon, lotul CS Oşorhei va suferi modificări semnificative.

„Vom recruta cât mai mulţi juniori, pentru că vrem să devenim o pepinieră pentru cluburile din zonă. Deocamdată nu am adus pe nimeni, suntem în discuţii”, a explicat preşedintele Alex Krenek.

În schimb, CS Oşorhei s-a despărţit deja de jucătorii Andrei Magda, Alin Moise, Sorin Ban, Răzvan Teşan şi Alin Lascu.

Noul antrenor, Călin Cheregi, va fi prezentat jucătorilor luni 6 iulie, de la ora 10, când este programată reunirea lotului.

E de aşteptat ca la CS Oşorhei să ajungă şi unii dintre juniorii cu care Cheregi a lucrat la FC Bihor.

În funcţie de numărul de echipe care îşi vor confirma participarea în Liga a III-a până în 20 iulie, Comitetul Executiv programat în 29 iulie va stabili componenţa seriilor şi sistemul competiţional din sezonul 2015/2016.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase